|
XXX
- Acum, inainte de plecare, Adame,
zi ce te-am invat:
"In viata sa mergi regulamentar..."
- Pe partea dreapta,
si sa fiu atent la intersectii,
sa nu cumva sa ma pierd pe o strada
laturalnica.
- Tine-te dupa tine insuti, Adame.
- La varsta copilariei sa ma joc,
la tinerete sa iubesc,
la maturitate sa cladesc.
Si toate astea sa le fac dupa mine insumi,
Dar pe partea dreapta.
- Pe toate astea sa le faci frumos.
Iar la batranete sa te apropii de mine.
Ai inteles, Adame?
O sa treci prin multe.
Cam asta ar fi tot.
Vezi? A trai e foarte simplu.
Te obisnuiesti.
Acum du-te si te joaca!
xxxx
- Lasa ma, totul se duce
acolo de unde totul ne vine.
Lasa, lasa ma,
totul trece. Va fi bine.
- Zau, mai, Heraclit, se duce zici.
Se duce ma, se duce,
nu zic ba,
dar trece prin mine.
Intelegi?
Trece prin mine.
Sunt unele lucruri care trec
Prin mine, ma,
Imi patrund in vine
ca o otrava.
Ce ziduri de aparare,
Ce gandire analitica, bastioane?
Ce ratiune?
Cuvinte goale. Si e rau ma,
Si nu e bine.
Imi vine s-alerg pe treizeci de poteci odata
S-o iau pe calea lactee de nebun,
sa m-ascund prin corpuri straine
De astrii, de meteoriti, de planete.
Imi vine sa ma descompun
in parti componente
numai sa scap de mine.
Zau ma, vorbesc serios
Asa imi vine.
Toate se duc, zici tu,
dar sunt unele lucruri
care trec
prin mine.
Si e al dracului de dureros
Si nu e bine ma,
Nu e bine.
Omul de tinichea al epocii de aur
O singura scapare
Omule de tinichea.
O singura scapare mai ai.
Nu, nu iti trebuie inima,
Nu de inima ai tu nevoie
Omule de tinichea.
Arunca-ti capul!
Arunca-l intr-un sant plin cu apa
Sa se inece…
Va fi chiar distractiv
Sa-l vezi cum se sufoca,
Cum iese tot suflul din el
Sub forma de bule.
Oricum prea mult aer acolo strica.
Devii naibii imponderabil,
Nu mai asculti de legea gravitatiei
Si te trezesti deodata mult prea sus
Si vezi totul mult prea mic
Ceea ce e groaznic.
Arunca-ti capul, iti zic,
Sa moara fiecare gand
Fiecare idee.
Si puneti pe umeri
Un cap de bou.
De bou, auzi?
Omule de tinichea.
Nu-ti trebuie inima.
XXX
In cea de a doua jumatate a sec. XIX
s-a dovedit stiintific
de catre cativa fizicieni, matematicieni,
chimisti de seama
ai etosului uman
ca lumea nu are culoare,
ca totul este alb.
Chiar si unele lucruri inefabile
si foarte spirituale
se bucura de aceasta uluitoare calitate.
Copilaria, despre care se credea,
e drept, destul de vag,
c-ar avea o culoare deschisa si calda,
e alba.
Nostalgia – maron-galbui; ei bine, nu,
tot alba.
Roza iubire sau surasul azuriu al iubitei
- iluzie a mintii si aberatie a sufletului.
Tristetea, muzica, apusul, rasaritul,
cerul, muntii, marea,
Acestea, cu misterul lor cu tot,
toate,
sunt albe.
Toate.
Alb totul, alb absolut.
Chiar viata si moartea.
Nu e de mirare, asadar,
ca nu dam lucrurilor de cap.
Sufletul toamnei
Frunze moarte
Rascolite de vant
Frunze de toamna
Ce fac cu moartea legamant.
Frunze pe trotuare
Si pe banci pustii
Frunze de toate culorile
Unele mai inchise, altele mai vii.
Frunze care plang
Timpul ce-a trecut
Frunze ce ne amintesc
Ca totul a trecut.
Frunze partase ce mor
La apusul unui eu
Frunze amintiri
Ce ne urmaresc mereu.
|
xxxx
Ma doare capul, draga.
Au prins ideile radacini
groase si puternice
si indaratnice
ca eoanele dogmatice.
Nici nu pot sa mai gandesc.
Gandurile se lovesc de ele
si tipa asa de ascutit
ca-mi zbarnie urechile.
Multumesc, nu-mi trebuie medicamente.
Durerile de cap pe care le am
nu seamana cu ale tale, nu tin de accidente.
Nu intelegi. M-asteptam.
Oricum si astia di-mprejur ma cred nebun.
Dar ce stiti voi?
Sunt sanatos tun
si am avut noua vieti, ca un cotoi.
Insa dupa fiecare durere atroce
de cap
Pierd una. Mor de viu.
Se schimba subiectul, asa se zice.
Si ma reinvat - nu ma mai stiu.
xxxx
Deseori ma ia la tranta
o idee gasita prin filele unei carti -
ori venita de aiurea.
Sau un sentiment;
al sfarsitului, al trecerii, al iubirii...
Fiecare incearca sa-si faca adepti
printre neuronii mei.
Orgolios, ma opun:
- Eu sunt proprietate personala, le strig.
Si lupta dureaza zile-ntregi
si nopti de insomnii
fara pauze de masa sau de somn.
Ca orice luptator respectabil
termin cu multiple traumatisme
mintale.
Si nu numai.
In fine.
De aceea,
de dragul integritatii mele sufletesti
am inceput sa ma pregatesc sistematic
ascutind peste masura, zi de zi,
Spiritul critic.
Poveste de dragoste
reala
Chestia subtila este ca ea nu ma iubeste.
In rest, totul este perfect.
Mergem brat la brat sau tinandu-ne de mana,
ca orice pereche de indragostiti,
Ne sarutam,
eu cu patima
ea nu stiu ce simte,
- de ce sa mistific realitatea,
nu e frumos.
Iar pe unde trecem
cu trecerea nostra de indragostiti,
totul vibreaza,
elastic, moale,
totul freamata magic.
Atata romanstism!
Comuniunea sufletelor noastre
face si piatra sa planga.
Copacii se apleaca cu adanc respect,
Sensibilizati de iubirea noastra,
norii ne saluta fluturandu-si burtile pufoase
si se insotesc si ei;
Ei merg romantici pe cer,
noi romantici pe pamant.
Dragostea nostra este mare.
Atinge natura la punctul sensibil.
Este emotionant, emotionant,
Un festival al iubirii universale.
Eu misc un gand spre ea in fiecare clipa,
Ea imi ravaseste toate sentimentele.
Eu ii sarut buricul degetelor
si talpa
(vina lui Stanescu)
Ea mi le intinde bucuroasa.
Eu ii iubesc la nebunie privirea
rece,
Ea mi-o arunca nepasatoare.
Eu platesc intotdeauna cinele romantice
de la Pizza Hat sau McDonalds,
Ea niciodata.
Datorita chestiei aleia subtile.
Eu stiu subtilitatea ei.
Ea nu crede ca eu stiu.
Si toata treaba asta se cheama,
dupa cum singur am botezat-o,
Fericire in doi.
Parerea mea.
Intalnire de gradul n
Ochii ei duri
Ochii ei de piatra
Ochii ei albastri de piatra
Ma privesc fix
Ochii ei calmi
Ochii ei goi
Inexpresivi
Ma privesc
Ochii ei reci
Ochii ei nepasatori
Arunca in decor
Desertaciune
Arunca inghet
Arunca frig
O simt.
Privirea ei de ghiata
Imi bate in ceafa.
XXX
- Tu esti soarele torid de amiaza
Tu esti desert.
- Fugi, dom’le,
Eu sunt inserarea.
Uite cate petale am! |
