În cursul ei inferior, Dunărea străbate întâi o regiune deluroasă, ca apoi să taie transversal Carpaţii, unde, panta este foarte accentuată şi valea este presărată cu stânci. Porţiunea traversării Carpaţilor se caracterizează printr-un şir de defilee foarte strânse, dintre care cele mai pitoreşti sunt defileul de la Iuţi cu Cazanele şi defileul Porţilor de Fier. În defileul de la Iuţi, la Grebeni, Dunărea se îngustează până la 150 de metri şi atinge 54 de metri cea mai mare adâncime, fundul albiei fiind, în unele locuri, sub nivelul mării. În această regiune, primeşte afluenţi pe Berzasca şi Cerna pe stânga. Începând de la Turnu Severin, Dunărea curge între Câmpia Română şi Podişul Prebalcanic având un curs domol, cu meandre, ceea ce determină, prin depuneri de aluviuni, formarea a numeroase ostroave: Ostrovul Mare, Ostrovul Corbului, Cacovăţ, Ciobanul, Mocanul, Tabanul.

  Foto: Ada- kaleh, localnici

  Dar, nu pot uita că, a fost odată o insulă în mijlocul Dunării. Se numea Ada-Kaleh. Bunicii şi părinţii voştri dragi cititori poate că au văzut-o. Am văzut-o şi eu şi am rămas cu amintiri de neşters din acea vizită. În anul 1970 insula Ada-Kaleh a fost acoperită de apele lacului de acumulare de la Porţile de Fier. Punct strategic, mai ales în Evul Mediu, a fost fortificată încă de pe timpul lui Iancu de Hunedoara, ba chiar în unele hrisoave se susţine că cetatea ar fi datat de pe la 1390. În 1717 Eugeniu de Savoia a construit aici o puternică cetate stelată. Spre sfârşitul secolului 18, insula-cetate a fost amenajată pentru locuire civilă de către populaţia turcească de pe insulă până în momentul inundării ei, când oamenii au plecat în Turcia, Constanţa, Orşova şi Severin. Pe atunci, cel puţin 500 de locuitori, în marea majoritate turci, dar şi câţiva români, aveau fel de fel de meserii: cofetari, cizmari, tapiţeri, croitori, preparatori de cafea la nisip şi barcagii. Uitată la Congresul de Pace de la Berlin din 1878, insula Ada-Kaleh a rămas posesiune turcă până în anul 1918, când a devenit teritoriu românesc. După primul război mondial, a revenit României dar administrarea ei a fost autonomă, conducătorul insulei fiind un guvernator, ultimul dintre aceştia, Regep Paşa, locuia în casa crenelată. Principalele monumente, geamia – biserica turcească, bazarele, au fost transferate pe Insula Şimian de lângă Drobeta Turnu Severin. Moscheea a avut pe vremuri un covor enorm, persan, lung de 15 metri şi care cântărea 500 de kilograme. Acesta era un dar al sultanului Abdul Hamid II şi se păstrează la Constanţa. În cimitirul turcesc, printre arbori tropicali domina mormântul lui Miskin Baba, un „făcător de minuni”. Principalele activităţi ale populaţiei care locuia pe insulă erau: fabricarea celebrelor ţigarete de Ada-Kaleh, a rahatului, a sugiucului, a halviţei cu nuci, a dulceţurilor din smochine şi a altor băuturi şi răcoritoare turceşti şi, în mod firesc, pescuitul şi transportul turiştilor cu barca de pe malul românesc al Dunării. Numele insulei, conform legendei, ar putea să vină de la o prea frumoasă fată.

  Ar fi minunat dacă s-ar putea reface, cât de cât, Ada-Kaleh pe Simian, acolo unde au fost transferate o mare parte din monumentele care existau pe insulă, lucru care nu este uşor, dar nu imposibil şi mai ales ştiind că poate să fie un extraordinar punct de atracţie pentru turişti.

 

Elena Rodica Lupu

Fragment din “Vacanţe, vacanţe…Românie plai de dor”