|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Ion NETE * Membru al USR comentarii la subsidiar
Zile-n şir ,Mirodonie zăcuse fără să dea vreun semn de viaţă . După un timp săturându-se să-l tot mute dintr-un pat în altul ,ai lui îl scoteau ,de dimineaţa ,când se zorea de ziuă , în joana şoselii, unde ştiau că avea să bată mai mult soarele. Întindeau sub el o cergă ponosită,păstrată în grajd să le fie la îndemână atunci când vaca ,capra sau vreuna dintre cele cinci oi aveau să fete şi noua vietate trebuia învelită ca într-o gogoaşă de abia i se mai vedea o parte din botul fraged ,mirosind a lapte şi străluciri din lumina ochilor pe care îi ţineau mereu deschişi de parcă s-ar fi temut să adoarmă înainte de a se obiş-nui cu lumea în care ajunsese.Femeile bătrâne ,venind în alai după alai ,nu mai pridideau să-i dea ocol de dimineaţa până seara ,stârnind un vacarm ,amestecând tânguiri ,văietaturi îndurerate şi implorări adresate Celui de Sus să se îmbuneze şi să mai adaste cu sfârşitul lumii. Zorilor,zorilor/Voi surorilor/Ia nu vă tot pripiţi /Şi nu năvăliţi /Până s-o găti /Dalbul de pribea-aaaaaaaaaaaaggggggggg ! Înainte ca ecoul jelaniei să umple hăul vălcelelor,bătrânele,scărmănându-şi câlţii ascunşi sub broboade miţoase ,lălăiau începutul unui nou bocet .Apoi , încurajându-se din priviri , îşi dădeau drumul din toate puterile:Dalbule pribeag/Turtiţa de ceară /Fie-ţi de vedeală/Văluşel de pânză/Liniştea-ţi s-ascunză/Carul cărător/Meargă călător/Din lumea-aice/ Dincolo-n Vetrice/La rudari la vale /Pe calea cea mare /. După care se dezlănţuiau în plâns sfâşietor: Ridică,ridică/Gene sub sprâncene/Şi desfă,desfă/ Buze subţirele/Grăieşte cu ele /Cearcă,dalbule,cearcă/ Cearc-a ne grăi/ A ne linişti/ C-azi cu tine stăm/ Şi ne-ndurerăm/Doar ieri dimineaţă/ Îmi ieşai-n viaţă /Dar ţi s-a pus ceaţă/ Chipul s-a smolit/ Gura a ruginit/ Geaba îl rugaţi / Şi-l tot hâţânaţi / Graiul i-a secat / Umbrele l-au luat… Apoi,după un scurt răgaz , bătrânele îşi forţau puterile plânsului pentru a-l porni într-un şuvoi de nestăvilit : Scoal,dalbule,scoală/Scoal şi ne priveşte /Cearcă şi porneşte/Cu bruma-n picioare/Că-ţi fa-cem rugare /O rugare mare /Seama tu să iei / Seama drumului / Nu cumva s-apuci /Către mâna stângă/Cu văi în părângă/ Ai grijă s-apuci /Către mâna dreaptă/Pe calea curată/Nainte să mergi/Să nu te sfieşti/ Dacă mi-oi vedea / Răchită-mpupită /Că nu e răchită/ Ci e Maica Sfântă//Nici dac-oi vedea /Un pom înflorit /Că pomu-nflorit/Este Domnul Sfânt/Nainte să mergi/Până-n bâlciuleţ/De-un să târguieşti /Cu banul din gură/ Şi cei de pe ochi/ Până te deochi /Pâlcuri,umbre te-or lua /Bine le-o părea/ Şi tu să le spui/ Că noi te-am trimes /Şi iar să le spui / Că noi i-aşteptăm / Tot la zile mari / Ziua de Joi Mari /Cu mesele noi/Ulcele cu-rate/ Şi străchini cu lapte/ Şi cu turte coapte/Cu ulcele pline /Să le pară bine / Şi haine curate/La soare us- cate /De lacrimi udate… Ajungând la lacrimi ,corul pelerinajului ,mai hărmălăios decât un cârd de gâşte ,se poticnea ,ca apoi ,brusc ,bătrânele să vorbească firesc ,de parcă nu ele bociseră cu câteva clipe mai înainte.Îşi dădeau cu părerea ,ba prindeau să ghicească în bobi dacă Mirodonie avea s-o mai ducă mult în aşa muţenie .
...........................................................
Într-o joi ,după ce a fost colindat ,din alaiul bocitoarelor a mai zăbovit lângă el doar Mitrodo-ra. Bătrâna s-a ghemuit ca pisica pe colţul cergii,aproape să-şi înfigă genunchii osoşi în capul lui Mirodo-nie şi ,ţintindu-l drept în frunte cu privirea ,a pornit iarăşi bocitul, încercându-şi norocul să-l scoată de u- na singură din apa uitării :Mirodonie ,Mirodonică ,hai ,râzi cu tuşa ,dragule , de ce te-ai îmbufnat tu aşa pe noi ? Cine mi te-a necăjit ,ia,să mi-l arăţi mie acu pe afurisit şi dacă nu ţi-o plăcea scărmăneala pe ca-re i-o trag ,să nu-mi mai zici mie Mitrodora !Ridică ,oleacă ,capul şi arată-mi-l ! Cum să te îmbii,puiule , să crapi măcar oţâră ochii ? Ce pot să-ţi fac,să te ajut , hai, dă măcar un semn de viaţă !Clipeşte ,mişcă o sprânceană ,un deşti ceva ,scutură din umeri ,cum faci când te pătrunde frigul până în oase.Ori mărunţeş-te din buze ,de parcă l-ai vedea pe ăla de te-a împins să calci tocmai în locul rău.Tu, Mirodonie ,m-auzi, te-ai dus pentru totdeauna sau doar te prefaci ?Băiete ,ştii ceva ,şi-a înăsprit,brusc, Mitrodora glasul ,cu Dria şi Iudaru poţi să te joci cum vrei,că sunt părinţii tăi , dar cu mine nu-ţi merge,o să vezi că până la urmă tot aflu eu ce ai în gând şi-atunci îţi şi găsesc ac de cojoc. Numai o dată de te împung ai să ţuşti în picioare ca un ied …Păcat că acu nu prea am timp ,mă cam grăbesc ,trecui numai aşa în fugă ,da lasă că mâine ,poimâine ,îmi fac răgaz ,o să viu mai devreme şi-atunci stăm noi pe îndelete la taifas .Şi-om vedea ,care pe care !Află că ,de mine, n-ai să scapi cu una cu două .Ce-ai de gând ,să faci,toată viaţa pe mutu? Las-pe mine, c-o să-ţi scot io gărgăunii din cap !Numai ce ajung acasă şi pun buruienile de leac la fiert în tuciul de pe foc !E-he-he-he ,de-ai şti câţi a întors baba Mitrodora înapoi la viaţă după ce le-a uns buzele cu zeama aia ,după ce se plângeau că e aşa de puturoasă,că nici morţi nu se lasă atinşi de ea . I-am lecuit chiar după ce-o luaseră ,tot aşa ,razna ,ca tine…Poţi să-ţi pironeşti ochii cât vrei în ta-vanul cerului, de mine nu scapi uşor.Geaba încerci, dincolo n-o să treci , tu Mirule ! Auzindu-şi numele ,cântat aşa cum numai mama Dria îl alinta ,când avea mare nevoie s-o ajute , lui Mirodonie îi tresărise o venă sub tâmplă . A fost de-ajuns ca Mitrodora să umple satul că afurisenia de copil al Driei se preface bolnav . N-are nici pe dracu ,spunea oricui deschidea vorba despre necazul Driei .Bag mâna în foc că afurisitu tăinuieşte ceva . A intrat într-o mare supărare, poate să se fi abătut asupra lui şi boarea vreunui blestem ,că bântuie cât e ziua de lungă, răscolind prin bojii de pe toate hududoaiele iar când se satură de matcă îşi pierde urmele tocmai prin coclaurile din Vălceaua Crucii sau trece pe dincolo de Chisamera,se strecoară ca veveriţa prin curpenişul din Valea Moriştii ,ca apoi să-l vezi licărind pe sub fagii de la Dimonaş, de unde o taie drept peste Pietrişul Mare ,ajungând în Gră-dişte ,la Râpa Dracului ,tocmai dincolo de Poiana Rudarilor . O să zacă aşa până îi iasă amăreala din suflet , îi liniştise pe Iudaru şi Dria, siguranţa din vorbele ei înseninându-le chipurile pământii de teama că o să sufere cea mai grea pierdere din viaţa lor .Singurul copil pe care îl aveau . O altă bătrână ţinuse să întărească părerea Mitrodorei că Mirodonie bântuie ca necuratul peste tot şi acolo unde nu te aştepţi te pomeneşti că-ţi apare ca o stafie în cale ieşind din mărăcinişuri în care şi-ar încurca până şi dracul barba.De fapt,Duroaica nu-l prea avea la suflet pentru că vară de vară, cum dădeau dudele în copt ,trebuia să le păzească din zori până înnopta dar de fiecare dată Mirodonie o păcălea şi da iama în dud cel puţin de câteva ori iar după ce îşi umplea burta nesăţioasă mai avea şi obi- ceiul prost să fac jaf ,scuturând vârful îndepărtat al crengilor până acoperea pământutul de sub dud cu un covor alb-sângeriu ,pentru că ,printr-o ciudăţenie ,tulpina dudului îngemăna două trunchiuri , unul fă-când dude albe iar celălalt roşii.Îmbelşugarea picată din cer bucura cârdurile de gâşte , raţe şi curci din tot satul ,care veneau în zbor auzind zgâlţâiala crengilor şi se îndopau scoţând tot felul de gâgâieli şi bol-boroseli ,care ţineau ca un cor tot timpul cât mâncau până ajungeau să se săture . Iete-te , afuristul iar îşi făcu de cap ,îşi frângea mâinile Duroaica ,ridicându-şi capul peste u-luci, în căutarea vecinii Tălica, s-o aibă ca martoră pentru vraiştea lăsată pe urmele lui.Cum prinde de veste că apuc să mă depărtez şi eu o ţâră de dud, încornoratul hopa-sus,printre crengi !Măcar de-ar mânca şi el ca oamenii !Da , ţi-ai şi găsit , jaful jafurilor ,nu alta, rămâne în urma prăpăditului ,înghiţi-l-ar adân-cul cel flămând al pământului… ...........................................................
De cum se răspândise zvonul că Mirodonie zace nemişcat ,şi ai lui îl scot zilnic ca pe moaş-te ,în văzul lumii ,pe troscotul din marginea drumului,Duroaica îşi ferecase gură,dar nu-şi putuse înfrân-ge ispita de a-l vedea cu ochii ei ,aşa că întruna din zile se tot apropiase cam până la o lungime de băţ după ce trecuse, păşind în vârful picioarelor, de podeţul lui Culică şi-apoi,prefăcându-se zorită să adune buruieni, intra-se în porumbii din capul locului Ancuţeştilor. În timp ce smulgea clădăriile de costreie sau graşiţa cu care să-şi umple şorţul, se ridica,sprijinindu-se de covragii porumbilor,încercând să-i vadă faţa,de parcă tot nu-i venea să creadă că bântuilă de Mirodonie se potolise şi zăcea ,făcut morman ,aco-lo în joana drumului . Iar atunci când Dria a prins-o că trage ocheade spre cerga lui Mirodonie şi a luat-o la su-duit ca pe hoţii de cai ,Duroaica şi-a pus mâna la gură şi a mărturisit,pe nerăsuflate,ca la spovedanie, sub patrafirul popii.Am păcătuit cu gura asta păcătoasă.Drie,am păcătuit ,să ştii,eu mă simt de vină,atâta l-am blestemat şi m-am rugat de Dumnezeu să-l potolească până Cel de Sus se vede că s-a milostivit de mine. De poţi să mă ierţi bine, de nu,uite cum o să facem. Din Duminica Mare îţi îngădui să mă blestemi şi o să mă blestem şi eu ,cot la cot cu tine , până îmi ispăşesc cumva păcatul ăsta .Zic să începem atunci când se adună lumea să se uite la căluşari .Poate c-ar fi bine să ne apropiem cumva şi de mut ,să-i spunem şi lui păsul ,c-aşa se zice c-ar fi în stare de orice !Nici pentru Dumnezeu ,nu vreau să mor , cu sufletul încărcat de aşa păcat , oricât m-o fi necăjit prăpăditul ăla de copil.Că,la urma urmelor ,nu e vorba decât de un copil şi,ştii vorba lumii că încă nu s-a mai pomenit să vezi copil cuminte şi babă frumoasă .În fine, asta e,mi-am pierdut minţile,Drie,şi când mă gândesc pentru ce ,îmi vine să-mi iau câmpii!Un amărât de dud, măcar de-ar fi fost un cireş,acolo, sau baremi un prun popesc ,din ăia altoiţi ,un păr din ăia tămâio-şi ori sântămărieşti ,cum avea Scrieciu în Piscul Zăvidenilor,acolo mai la vale de Vetrice, ţi-aduci amin-te cum furam ,pe rupte ,vara întreagă ,când eram copii şi veneam de la scăldat lihniţi de foame ?Duceam din timp vitele în crâng ,la iarbă grasă… Termină cu prostiile şi de-acum încolo să nu te prind ca te mai atingi cu o vorbă de copilul meu , se înfuriase Dria ,întinzând mâinile ,gata să-i le înfigă în păr .Uită imediat tot ce mi-ai spus ,o să vor-besc cu popa, poate-i face moliftă sau nişte slujbe de dezlegare,dacă o fi nevoie îl mai trecem încă o dată şi prin apă sfiinţită .Tu ,de-acum încolo ,să taci ca mormântul ! Nu cumva să duci vorba mai departe prin sat că chiar nu te mai scapă nimeni dacă apuci să încapi în mâinile mele.Fă bine şi piei ,iar de azi încolo să nu te mai prind dând târcoale pe lângă gardul casei mele că-ţi frâng picioarele ca la puiul de găină…
...........................................................
Mamă, ce-o tot fugăreşti ca pe câine ,las-o ,dac-a venit şi ea să mă vadă , uite ,de când îmi dă ocol , încep să mă simt mai bine .Acum îmi pot ridica şi capul ,na ,ca să vezi ! Uluită, Dria ţine ochii fix pe el,de parcă ar vedea o arătare . Nu înţelege ce se întâmplase ca dintrodată să se poate ridica , singur , în capul oaselor. Miru ,mamii ,Miru mamii,îngână ,frământându-şi mâinile împreunate de parcă i se încleşta-seră pe buruienile îngrămădite în poala şorţului . Miru mi-a spus şi Duroiaca ,de-aia o certai ?N-o laşi şi pe ea să-mi zică tot aşa ?Crezi că ,da-că n-o auzeam strigându-mă , nu mă mai trezeam niciodată ? Of,mamă,d-aolică, Doamne ,o podidise pe Dria plânsul hohotit ,să nu mai vorbeşti aşa ,că nici nu ştii mamă cât ne-ai mai chinuit.Am umblat cu tine ca şi cu mortul ,te-am tot dus ba într-o odaie , ba în alta ! Noroc cu popa Evalvie ,sfiinţia sa ne-a povăţuit că dacă tot eşti pornit pe drumul fără de întoarcere de ce n-am face o probă ,scoţându-te până în joană .Să vedem ,poate ne dai vreun semn , dacă pleci sau nu! Şi uite că a avut gura aurită .Popa e popă mamă , plin de sfinţenie ,întotdeauna ştie ce zice! Să-ţi spun drept ,nu ne-am îndurat uşor să-ţi facem aşa pocinog . Scoţându-te în drum , ni s-a părut c-ar fi aşa de parcă te izgoneam din casă. Părintele Evlavie nu s-a lăsat ,ne-a chemat la biserică şi , din uşa altarului ne-a dat dezlegare: Îndrăzniţi,oameni, nu fiţi îndărătnici! Odată şi odată,tot o să ia dru-mul cimitirului , dacă e s-o facă acum ,se duce ,dacă nu ,o să se întoarcă în casă !Ce era să mai facem , l-am ascultat ,deşi aveam sufletul cătrănit că-ţi zoream plecarea .Tot timpul cât am făcut-o ,să ştii că ne rugam să ne dai semn că nu ţi-a venit timpul să te duci de tot !Ba ,ne-am mai împăcat sufletul că,depăr-tându-te de casă azi câte puţin,mâine câte puţin ,o să ne fie mai uşor atunci când o fi să fie ,mă înţelegi tu ce vreau să-ţi spun . Ce-o fi ,o fi , aproape să credem că te-am pierdut . Bine că părintele Evalvie ,după ce ţi-a făcut maslu ,ne-a dat binecuvântarea ,mamă , chiar dacă acum îmi vine să intru în pământ de ruşi-ne că am fost aşa de slabi în credinţă . Poate că de ne-am fi rugat cu sârg mai mult…Da , uite , ce se în-tâmplă acum ,tocmai Duroaica să te trezească ,mamă ,cutra aia, împăturită în două,că poţi s-o întorci şi pe faţă şi pe dos şi tot la fel arată.Umblă cu ciobul ,descântând prin spatele caselor ,de-o fugăresc câinii ca pe vulpe ,tocmai ea, să te aducă la viaţă ,mamă ? Şi noi cum de n-am putut fi vrednici de ascultarea lui Dumnezeu?Hai, mamă ,în casă,c-avem multe de lămurit ,păi îţi închipui tu ,că scapă aşa de mine ,cine s- o fi crezând ,Duroaica aia ? Până mai ieri umpluse satul că te-ai pre-făcut tot timpul ,doar aşa ca să te răzbuni ,dând de înţeles că ţi-am fi făcut noi cine ştie ce ! De e aşa , cum zicea ,hai ,mamă şi spune ce ai pe suflet,ce-am făcut,d-aolică ,Doamne, de te-am supărat atât de rău,da să-mi spui acum că nu mai pot să rabd încă o ruşinea după ce m-am chinuit tot într-un zbucium zi şi noapte atâta timp,mamă, simt că nu mai am nicio picătură de vlagă în oase !Hai,să nu ne mai vadă lumea ciorovăindu-ne în drum.Dacă e aşa ,cum pretinde Duroaica , ajungem de ocara lumii . Ce-ai avut , cu noi ,mamă,de ne-ai chinuit aşa de groaznic, spune , mamă ,măcar ,dacă ţi-am greşit cu ceva ? Mamă ,îţi ţăcăne gura ,cu d-aolică,Doamne ,ca o meliţă , te vaieţi şi plângi , în loc să te bucuri… Mă bucur ,Mirule ,vezi bine , dar mi s-a înnegrit sufletul de câtă durere am adunat ,de-aia nu mă mai pot stăpâni să nu răbufnesc aşa… Altceva aveam eu în gând .Nu ţi se pare c-ar fi mai potrivit să te bucuri şi tu ca familia lui La-zăr ? Sculându-mă din boala în care am bolit ,o să ajungi vestită ! Du cerga la locul ei în grajd ,şi păstreaz-o bine ,cine ştie când o să ai iar nevoie de ea … Nu vorbi ,mamă ,d-aolică,Doamne, cu păcat .Mi se pare mie sau te-a cam înrăit bolitul ? Nici n-apucaşi să stai bine pe picioare ,ai răbdare să le probezi , dacă te ţin să faci vreun pas ,doi cu ele…Măcar să ajun-gi până în casă … N-ai cerga la îndemână ? Şi-aşa ,după cum văd ,mi se pare că pentru tine eu nu fac mai mult decât un miel sau viţel! Acum ,înfurie-te,şi tu,mamă,pe mine,asta îmi mai lipsea !Nu mi-e de-ajuns cât am pătimit ,ob-lojindu-te !Nu zic ba ,poate ţi-o fi căzut greu văzând că te-am pus tocmai în cerga aia.De-ai şti la ce m-am gândit şi eu aşa ca o proastă ce sunt,m-ai înţelege.Că,de când mă ştiu ,nu mi s-a întâmplat să pierd nicio vietate din câte am învelit cu ţolul ăla .Nici viţei ,d-aolică,Doamne ,nici miei ,geaba faci pe su-păratul… Fie aşa cum spui , da pe biata femeie,cum de-ţi căşunează aşa ,de poţi s-o ponegreşti şi s-o bălăcăreşti ?Albie de porci , o faci , nu alta ! Bravo ,Mirule ,dacă Duroaica e pentru tine o biată femeie ,mie cum ar trebui să-mi spui ,după ce era , cât pe-aci ,să mă bagi în mormânt ?Cum de poţi ,d-aolică,Doamne,să -i ţii partea iar de mine nici că-ţi pasă ? Mamă ,sunt aşa de obosit că pic din picioare .Hai ,s-o lăsăm pe altădată… A,uitasem ,dacă nu te superi şi mai rău , poţi să-mi spui când umblă cetele de căluşari ? Păcatele mele ,că nu te-ai fi bolunzit de tot ,de-ţi umblă acum prin cap s-o iei după ei ? Mamă ,îmi spui ,o dată, sau nu ? Mirodonie n-a mai aşteptat să audă ce-i răspunde . În timp ce înainta bâjbâind pe cărarea des-chisă ca o pârtie printre aracii de care atârnau salbe încovrigate din teci îngălbenite de fasole ,lunguieţe ca dinţii de crocodil cu care sălbaticii îşi împodobesc gâturile lungi ca mânerele cosoarelor, se căzni să-şi limpezească zvonul vorbelor care i se întorseseră în auz fără a-şi mai aminti precis de la cine veneau. Era sigur că auzise ceva în legătură cu căluşarii ,dar cum de fuseseră pomeniţi tocmai la căpătâiul lui ? Simţind cum amorţeala îi pătrunde prin carne aproape să-l înmoaie ,se agaţă cu mâinile de gardul în care era deschisă portiţa dintre grădină şi curte,şi după un popas îndelung,descumpănit de felul în care Dria îi cântărea fiecare mişcare,neştiind dacă e bine să-l ajute sau nu ,îşi încordă picioarele şi apu-cându-le cu mâinile pe sub genunchi,le săltă unul după altul,trecându-le peste pârleaz.În timp ce porni iar mersul ,îşi lăsă creştetul capului mângâiat de crengile unui piersic pitic ,până ce , deodată ,glasul uitat îi învie clar de tot în auz : Ăsta ar fi numai potrivit să-l luăm ca mut în ceata căluşarilor.Mare păcat că nu poate umbla! Am scoate lumea de prin case de ni s-ar duce vestea până dincolo de Verdea ,da, ce zic eu Verdea ,s-ar afla de noi şi în Olteanca ,iar de acolo ecoul ar trece ca vântul peste Pădurea Şirinesii pâ-nă pe valea Luncavăţului . Cât ai clipi s-ar şti de noi pretutindeni ,iar vâlva ,trecând prin Valea Moriştii şi de acolo,drept,peste Piscul Crucii,ar răbufni între Scundu şi Slăviteşti ,de-acolo,dusă de hăul văii Ol- tului ar umple câmpurile ,făcându-le să vuiască la fel cum o făceau ,pe vremuri , când se alergau e- teriştii cu pandurii . Aproape ne-am gătat pregătirile ,tot în locul vechi , feriţi de ochii lumii,tocmai într-o poiană de lângă Balta fără Fund ,unde nu calcă picior de om de frica dracilor.Tot mai cred că în nopţi-le fără lună se adună ,roind deasupra apei iar în timpul zilei se prefac în zburătoarele alea cu aripi străvezii care-şi schimbă locul tot timpul , sărind de pe oglinda apei drept pe pămătufurile de papură . Ce mai lovitură am da , să prindem în ceată un mut adevărat ,ca ăsta . Am ajunge de pomină ,nu alta ! Speriat, de cât de mult şi clar îşi adusese aminte dintr-odată ,Mirodonie închise ochii de parcă aşa s-ar fi întors la starea în care zăcuse,pierzând şirul zilelor.Şi-atunci ,în închipuire îi apăru Milică al lui Grăpoiu ,aplecându-şi capul de urs deasupra lui până îi acoperise faţa cu o umbră ciudată care pă-rea să-l adulmece .Urmărindu-i mărunţeala buzelor,lui Mirodonie nu-i fu greu să desluşească exact firul celor spuse în legătură cu pregătirea căluşarilor,în ceata cărora lui i s-ar potrivi de minune rolul mutului . Ce rost avea să pomenească dracii ? Oprindu-se în loc ,Mirodonie răscoli prin amintiri până ajunse la păţania prin care se lăuda că trecuse Vică al Bădăniţei.Cică îl apucase noaptea pe drum, venind de la tren şi după ce a ajuns la Podul de Pământ s-a abătut de la drum ,crezând că ajunge mai repede , tăind-o drept prin mijlocul pădurii. S-a strecurat printr-o rugărie ,a dat de un luminiş care i s-a părut cu-noscut şi într-adevăr ,după ce a mai făcut doar vreo câţiva paşi a ajuns la Balta fără Fund. Mă odihnesc, şi-a spus ,ademenit de apă şi fără să stea prea mult pe gânduri ,s-a descălţat la iuţeală şi aşezându-se pe mal a lăsat picioarele să-i atârne ,afundându-le până la genunchi în apă . Numai că, atunci când a vrut să şi le scoată,nu le-a putut clinti .Parcă îngheţase apa .Nu şi le-a mai putut trage cu niciun chip.S-a opin-tit ,s-a răsucit, în zadar . Stau până se face ziuă şi pe lumină ,văd eu ,o să mă descurc cumva ,şi-a zis . Chiar atunci simte o bătaie pe urmăr.Întoarce capul şi dă cu ochii de Vălimăreanu .Nu se poate, s-a spe-riat rău de tot Vică al Bădăniţei ,n-ai cum să fii chiar tu ! Ba,uite că eu sunt !Acum ,ce-ai de gând cu mi-ne ?Tot ce mi-ai făcut şi tu.Păi ,atunci a fost altceva,te luase apa . Chiar aşa ,de-aia m-am rugat de tine să mă scapi !N-aveam cum !Ţi-era frică,tot aşa cum îţi e şi acum ? Aşa puhoi mare n-am mai văzut în viaţa mea ,şi cum să intru în bulboana aia de la piciorului podului în care te răsuceai tu . Aproape că-mi vine să te înţeleg .Poate că nici eu n-o făceam ,dacă aş fi fost în locul tău , pe mal . Înseamnă că mă ierţi ? S- ar putea . Atunci? Ce ? Ce aştepţi ,vreun semn de sus ? A,nu ,n-aştept nimic.Păi ,de ce nu-mi dai drumul de picioare ? Vorbim de atâta timp şi nu vezi că stau în spatele tău ,cum aş putea să te ţin de picioare ? Cum ,nu tu mă ţii ?Poţi să crezi ce vrei ,dinspre partea mea . Mi s-a părut c-ai spus că ai a-proape să mă ierţi ? De ce n-o faci ,pe loc şi tot te uiţi în baltă ? Ştii ,mă ,Vică ,te înţeleg că de frică , în apă nu ai pu-tut sări după mine ,da de ce ţineai cu tot dinadinsul să-ţi spun unde e ulceaua cu coco-şei pe care am găsit-o ? Ispita naibii,Vălimărene,ispita !Ziceam că ,dacă pe tine tot te ia apa ,măcar să fo-losească galbe-nii cineva .Chiar,mă,e adevărat ,c-ai dat de ei ,în toamnă ,săpând mormântul pentru Pipile ,ăla de l-a căl-cat trenul ? Părintele Evlavie ştia ceva ,de te-a pus să faci groapa lipită de temelia bisericii .Păi ,cimiti-rul e mai întins decât ceairul Voiculeştilor , n-ar fi putut găsi , oriunde ,alt loc ? Ca să nu mai vorbim că ăştia ,care nu mor de moarte bună ,nu prea au ce căuta sub zidul bisericii ,am dreptate sau nu ,Văli-mărene ?Să fie aşa cum zici tu ,ispita e cam a dracului , mă rog ,Vică ,dar de ce ai mers până acolo că m-ai înjurat când n-am putut să-ţi răspund ? Vedeai şi tu bine cum îmi intra apa în gură ! Mi se năzărise că făceai pe cărpănosul, mai degrabă înclinai să-ţi intre apa pe gât , decât să-mi spui unde ai ascuns cocoşeii! Şi dacă-ţi spuneam, mă scapai ? Eram ca o cârpă şi îngălbenit tot de frică ,mă , cum ai fi vrut să mă arunc ,de bună voie , în vâltoare …Bine ,mă ,Vică ,mi-ajunge, c-atât am vrut să ştiu , acum sunt lămurit ,aşa că vezi-ţi de- ale tele ,cât o s-o mai duci pe-aci . Dup-aia , o să mai vorbim noi… Codin ,ajuns faimos prin faptul că se pricepea la orice şi putea proba ,oricând,ca fost dascăl ,că le ştie pe toate câte se petrecuseră de la facerea lumii ,fiind în stare să spună ,pe loc ,capitalele fiecărei ţă-ri de pe glob, îi pomenise , din întâmplare ,lui Mirodonie că un om mai fricos decât Vică al Bădăniţei nu se află pe tot întinsul Chisamerii. Ascultă la mine , mă , nene , într-o seară , îmi iau frumuşel puşca din cui şi cum mergeam pitiş prin crâng , dau de Vică. De nu gulerez un urechiat ,să-mi astâmpăr pofta , înnebunesc ,nu alta ,îi spun ,ce zici,vii, s-o facem împreună ?Dacă ne prinde cineva că umblăm singuri cu puşca prin pădure şi ne ia la bătaie , dă înapoi Vică , prostul . Măi, Vică ,eşti cu mine şi eu ,uite ,sunt cu puşca ,n-ai de ce să-ţi fie frică ! Da ,iepurele ,cum tragi în el ? Aşa bine ,cum se împuşcă ,îl prind în că-tare şi pac !Dacă tragi,bufnitura puştii răscoleşte toate văile! Şi ?Ne-aud oamenii ,Codine ,şi o încurcăm rău de tot . Ascultă la mine ,bă, mai fac o ultimă încercare ,ai chef să mănânci o friptură de iepure sau nu ? L-am văzut cum înghite în sec ,că i se umpluse gura de apă ,dar tot frica a biruit . Codine ,a ţinut-o înainte pe- a lui ,nu te superi dacă în seara asta nu pot să merg că trebuie să ajung neapărat la cineva , am o înţelegere să mergem mâine la târg, aşa că ,hai , s-o lăsăm pe altădată ! Şi a şters-o înainte ca să apuc să-i spun că e mai fricos decât iepurele pe care îl căutam ! Aproape că-mi venea să-l iau la ochi ,şi-auzi poveste că ,unul ca ăsta , a avut curaj să meargă singur prin Pădurea Şirinesii !Nici de-ar fi fost ziua în amiaza mare şi tot n-ar fi avut curaj s-o facă . Singurul lucru la care se pricepea cu ade- vărat era să pună belciuge porcilor . Atât ştia şi el să facă . Întâmplarea cu Vălimăreanu ,care se înecase de-adevăratelea în bulboana de la piciorul podului, şi-a dat ,apoi ,cu presupusul Codin , o scornise numai aşa ca să aibe ce vorbi lumea şi despre el . Singurul lucru adevărat din toată tărăşenia era că ,întradevă ,dinspre partea lui Vică , nu te puteai aştepta nici la cel mai mic ajutor, oricât de mare ar fi fost nenorocirea care te lovea .Nu numai că se uitse de pe mal cum se îneacă Vălimăreanu ,fără a încerca să-i întindă mâna sau măcar să strige după ajutor ,dar tot el făcu-se ,mult timp ,pe supăratul că înecatul dispăruse în vâltoare fără să scoată o vorbă ,cu toate că bietul de Vică se rugase de el ,căzându-i chiar în genunchi . Auzi ,să-mi faci mie una ca asta , tot el se răţoia ,de parcă mortul ar fi fost de faţă ,şi-l mustra că îndrăznise să dea ortul popii fără să-şi ia adio , cu toate că Vică era , acolo ,la doi paşi. Iar de i s-o fi părut că şi-a prins vreodată picioarele în apa ca îngheţată a bălţii , şi Codin în-cruntase sprâncenele , în semn de mare atenţie , n-ar fi greu de ghicit că un pocinog ca asta nu i l-ar fi putut face decât unul dintre drăcuşorii cu care s-a înjugat atunci când a vrut să pună mâna pe comoara lui Vălimăreanu ! Şi ,ca să-şi arate încă o dată scârba faţă de Vică , Codin îl spurcase cu o înjurătură din alea scârboase , pe care rar i se întâmpla s-o rostească de faţă c-un copil .
Ion NETE
Persona Ion Nete Membru al USR, nascut in Pesceana, judetul Valcea, absolvent al Facultatii de limba si literatura romana din cadrul Universitatii Bucuresti. Domiciliul in Miercurea Ciuc, judetul Harghita, unde a lucrat ca ziarist la Informatia Harghitei si dupa l989 consilier la Inspectoratul pentru cultura al judetului Harghita . A debutat in revista studenteasca bucuresteana AMFITEATRU cu proza scurta TRADAREA UMBREI (1968). A mai publicat in revistele Luceafarul ,Vatra, Ateneu, Academia Barladeana, Szekelyfold, fiind distins cu premii si mentiuni la concursuri nationale precum : Marin Preda, Iosif Vulcan,Tudor Arghezi , Pavel Dan, Mihai Eminescu,etc. Debutul editorial (anuntat prin planul ESPLA pe 1970) a avut loc abia in l986, in volumul colectiv de reportaje CARTEA MURESULUI, Editura Eminescu iar in 1994 cu volumul de proza scurta SERPII DE TAMAIE, Editura Tipomur,Tg.Mures. A mai publicat volumele de proza RASTIGNIREA IN CRUCEA LUI NASTAVNIC, 2001 si NOAPTEA ALBASTRA - bilingv (romana si maghiara)2003, la editurile Szekelyfold si Neptun din Miercurea Ciuc.
-------------------------------------------
-------------------------------------------
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
