|
Execiţiu de supravieţuire(1)
Dan Tanislav
Impresii si pareri personale in FORUM
 Mergi
călcând greoi de pe un picior pe altul, cu privirea fixă de-a lungul
drumului pietruit, lăsând în urma ta un spaţiu neîmplinit ca o amintire
de care te strădui din răsputeri să-ţi iasă din minte, îndreptându-te
spre alte locuri neştiute dar care cu certitudine în gândurile tale îţi
dau noi speranţe. Cu mult timp în urmă, pătruns de spaimă, nu ai fi
putut să ieşi prea uşor din casă, pe când acum se vede de la sine câtă
siguranţă şi câtă promtitudine există în tine. Nu încerci decât să te
susţii prin noile locuri, aflând, de bună seamă, ce e bine şi ce nu. Nu
ai vrea pentru nimic în lume să fi arătat cu degetul spunându-ţi-se cu
reproş:
- „Iată-l pe acest om venit printre noi datorită momentelor sale de
slăbiciune! Să-l primim cum se cuvine, şi să-l privim cu atenţie!”
Cu siguranţă că în acele momente ai fi negru de supărare şi ţi-ai dori
să fugi cât ar ţine pământul în lung şi în lat. Dar nu faci asta pentru
că nu se cade, şi atunci te aşezi la masă liniştit, comanzi o ceaşcă de
ceai fierbinte ca să-ţi încălzeşti mădularele după ce ai umblat atât
prin frig, şi încerci printr-un zâmbet mai degrabă perfid decât
mulţumitor de sine să le dai de înţeles oamenilor din jur, şi mai ales
patroanei din acest imobil care are gura mare, că după un somn bun le
vei explica prezenţa ta aici. Puţin suspicioşi dar şi satisfăcuţi de
răspunsul primit în ziua repectivă nu te vor mai sfredeli cu privirile
lor, ba chiar te vor uita pe moment, aşteptând, negreşit, ziua de mâine.
După ce ai servit ceaiul în antreu, parcurgi întreg imobilul până ajungi
la camera ta. Odată rămas singur în camera ta ai putea să te aşezi la
masa de scris din faţa ferestrei şi să-ţi pregăteşti pe o coală de
hârtie cuvântarea pe care ar trebui să o ţii a doua zi în faţa colegilor
de imobil. Bineînţeles că suspiciunile lor ţi s-ar părea normale, în
fond eşti un necunocut care a bătut, poate pe nedrept, la uşa acestui
imobil deranjând calmul şi liniştea aflată de mulţi ani între aceşti
oameni, locuitori ai imobilului. Doar că pentru tine cel mai greu lucru
de explicat e tocmai viaţa ta. Nu ai cum, în câteva cuvinte, să le-o pui
pe tavă lor, acestor oameni, care oricum n-ar înţelege nimic pentru că
nici tu nu eşti în stare să te înţelegi pe tine, darmite viaţa ta. Totul
s-ar spulbera în momentul în care ai încerca să legi două cuvinte pentru
că ele n-ar avea nici o noimă şi te-ai opri dintr-o dată izbucnind în
plâns, într-un plâns mai mult nervos decât sincer. Şi ei ce-ar putea să
înţeleagă de aici! Şi-ar da coate unul-altuia, le-ar fi milă, sau pur şi
simplu ţi-ar râde în faţă fără să le mai pese de suferinţa ta? În orice
caz trebuie măcar să încerci, pentru că, era de aşteptat, fiecare
schimbare şi loc schimbat atrage, inevitabil, după sine semne de
întrebare. Şi cum nu ai plecat la drum ca să te întorci din drum nu-ţi
rămâne de făcut decât în lunga noapte care te aşteaptă să te hotărăşti
dacă vei rămâne în acest imobil sau o vei lua din loc în continuare, pe
drumul tău, fără a privi înapoi. Fără a te sinchisi de prezenţa lor,
prezenţa colegilor tăi de imobil, trebuie să iei o decizie în privinţa
ta, în privinţa vieţii tale. Orice decizie ai lua, ea îţi aparţine ca şi
când s-ar afla undeva în vis, cât mai departe, un gând ce-ţi poate
prevesti viitorul, sau măcar o fărâmă de înţelegere dată vieţii pe care
o duci în spate acum. De astă dată, cu armele ridicate nu poţi decât
lupta, nu mai e necesar să te scufunzi în slăbiciunile care te-au purtat
printre valuri cu mult timp în urmă. Dacă ai luat o decizie în privinţa
ta, ea trebuie să fie promptă şi neschimbată de nimeni, pentru că nimeni
nu-ţi va mai impune de acum încolo cum trebuie să te mişti în spaţiul
tău. Acest fenomen în care crezi şi tu trebuie să-ţi dovedească câtă
putere poate exista în tine, în acest om firav, fizic vorbind, care eşti
tu. A doua zi, trezit cu noaptea în cap când abia mijeşte soarele pe
cer, nu ai decât să-ţi iei inima în dinţi şi să pleci la drum sau să
rămâi decis în locul poposit cu coala în mână repetând la nesfârşit
cuvântarea pregătită. Acum, în sfârşit, hotărârea îţi aparţine!...
Dan Tanislav
|
