|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri |
|
Femeie dinaintea lui Dumnezeu Fragment din romanul în pregatire - Lapis LazuliMelania Cuc - redacţia Agero (foto)Impresii si pareri personale in FORUM
Pânzătura cu însemnele vechii Dacii se umflă în vântul dimineaţii, cântând şi jelind asmenea unui strigăt şi urlet de luptă pe viaţă şi moarte. Era ca şi cum, coborâtor din Kogaion şi Timp Infinit, steagul acela ar fi fost purtat iar de Scorilo, Burebista, Decebal… Mutu năvăli în joc viforos. Era, ba şarpele adunat în plăsele, ba pasăre care zboră spre stele… Apoi, revenea, intra iar în animalul care nu era. Sări foarte sus,coborâ şi se răsuci pe căclâie, depăşi cu un lat de cot cercul bărbaţilor, intră în rândul fetelor ce trebuiau măritate, apoi peste femeile cu bărbat la casă. Unele ţipară, se feriră din cale-i. Altele, mai ciudate, îi mângâiară cocoşa dintre spete, îi suflau înfierbântate-m ureche, ba chiar îl desmierdau învingându-şi sila, de parcă el, Mutu cel urât, le-ar fi făcut farmece. Mutu le luase minţile şi el ştia asta, pentru că scoase la vedere falusul, cioplit din lemn de mesteacăn, de sub chitonul lui tot fleanduri. Femeile mai tinere se ruşinară, se trăgeau îndărăt,- dar ritualul păgân învinsese şi de data aceea. Careva cernu pubere din piatra aia albastră, numită Lapis Lazuli, peste ele, femei aflate în puterea facerii, în jurul lor, în cercul închis, din care Mutu sări înafară şi prinse să schiaune. Acum, Cercul era prea strâmt ca să-l încapă pe el, căruia nu-i era dat să iubească. Sub crengile de vâsc viu, din stejarul fulgerat o dată, ca sub ramuri trase din filonul aur,- dansul fertilităţii se strângea-n laţ, se destindea, destrăma cu iuţeală şi fierbinţeală, de nu mai era un dans oarecare ci chiar posibilitatea Omului de-a trece Dincolo, către locul de unde Zamolxis împingea spre vicia lor carul de foc şi de gheaţă al perpeturării. Acum bătătura părea un staul de animale turbate. Jocul nu mai era joc ci scăpătarea materiei în starea dintâi, cercul albastru desenat în răscruce aprinzându-se din nimic. Un rântezat ca de armăsar jugănit se slobozi dintre buzele acelea rose de molime intratabile şi Mutu se prăbuşi, se adună ca şarpele-n spirale, se destinse în spasme rapide… până nu-l mai zări nimeni. Nimeni nu-l lua în seamă pe schivnicul care dispăruse, nimeni nu-l căuta, nu se întreba dacă, chiar existase vreodată. Bătrânii şi tinerii viciei chiuiau, se rostogoleau iar în acel dans aproape tribal şi din care numai aerul când scăpa nestrivit de trupurile prea înfierbântate, şuiera ca balaur din steagul croit din solzi de aur scos cu mâinile goale de sub detunate. Silvana se simţi ridcată pe sus, aruncată în mijlocul vălmăşagului şi în liniştea care se lăsă, mai apoi, o singură secundă, sau poate mai multe milenii condenstate într-un pocnet de degete, - simţi cum falusul, singurul semn că schivinicul nu era nălucire, exista precis,- îi atingea pulpele, genunchii, coapsele… prin ţesătura deasă a blugilor la modă în lumea ei, din care plecase. Se simţea din ce în ce mai puţin speriată, aproape liberă şi cu înredere în soartă. Trupurile feciorilor, aşa despuiate pe jumătate, izul sudorii calde şi amestecate cu praful zăpezii îi creau o stare de ameţeală irezistibilă. Închise ochii cu resemnare pentru prima dată de când plecase din oraşul cu civilizaţie sofisticată şi din apartamentul ei, şi ţăcănitul aparatelor electronice de tot felul îi dispăru din memoria care, acum se ... realaxa, nu se mai vedea nevoită să dea din coate, să se prefacă că răzbeşte în toate. Memoria personală lăsă loc memoriei colective, care o acapară ca pe un sloi apele râului în devălmăşie, o purtă lovind-o, zdrobind-o, înlocuindu-i celulele raţiunii cu cele ale fericirii absolute. Dar ,toţi în jurul ei se prinsră deodată într-un fel de horă, ridicară braţele cu palmele desfăcute spre soarele ghici dincolo de ceaţă.Un stol de pui de zăgan zbură în imensitatea albastră. Nu, nu erau păsări, doar palme de om ridicate într-un punc de sudură între sutele de generaţii indatabile. În umbra lor se lăţi toată liniştea primordială şi, în care…telefonul mobil al Silvanei sună din subltil, apoi din ce în ce mai tare, cu disperare aproape umană, în buzunarul din denim albastru al pantalonilor strânşi bine pe trupul acela de femeie ce sta cu spinarea neîncovoiata dinaintea lui Dumnezeu, cel care le ştie pe toate.
Melania Cuc redacţia AGERO
Comentarii
Thema:
Revitalizare |
|
Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri |
|
Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia. Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei. |
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
Alaiul străpunse Timpul, trecu prin
breşa deschisă o secundă în piatră.
