Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

LECŢIA DE ROMGLEZĂ

George ROCA - redacţia Agero

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Romgleza sau romglish, este nou jargon care invadează din ce în ce mai mult spaţiul mioritic! Conţinând un amalgam de cuvinte din engleza americană combinat cu “dulcea limbă românească”, noul mijloc de comunicare, poceşte de fapt ambele limbi. Meniurile cârciumilor sunt pline de exemple elocvente: “Mămăligă ala Arizona”, “Stec ca la Nuiorc”, “Adidaşi cu fasole”. Sau firmele stradale care grăiesc cam aşa: „McDobre’s Fast food”, „Frosa’s parlour de ghicit în bobi, cofi şi‘n books”, „Second-hendul lui Taica Lazăr”, „Baburică’s ningea-şkul”, „Pandele’s bookshop”, „Şopul Marghioalei”, sau „LaBush - frizer de câini”!. Ce credeţi că diasporienii sunt mai breji? Păi cum stăm cu: „Să facem un shopping” sau cu „Mă duc la job cu carul”? Cei mai simpatici mi se par românii new-yorkezi! Ei merg in Manhathan cu „saboiul” (subway - metrou).

 

Sursa foto :http://bboying.3xforum.ro/img/pics/bboying.3xforum.ro/936.jpg

 

Merită să vă povestesc o întâmplare veselă, cu speranţa de a vă distra puţin! Nu de mult am fost invitat aici la Sydney, la o petrecere românească. Destinul a făcut să fiu aşezat lângă o simpatică matroană, originară din Dudeşti. Domnia sa mi-a facut cea mai ilară demonstraţie de romgleză pe care am auzit-o vreodată în Ţara Cangurului. De cum a sosit la masă, a început să scoată porumbei şi perle pe gură. S-a prezentat: „Madam Fifi”, după care a inceput să facă ilustre comentarii despre bucate: „Vai dom-le, ce mult sifa (seafood) e pe masă! Cel mai mult îmi place lobsta (lobster), fişfinga (fish finger) şi oistrah (oysters). Suzuchi (zucchini) nu e aşa de buni ca castraveţii muraţi! Alo, doamnu’ din colţ! Poţi să-mi dai strachina cu acnee (iahnie) până nu se termină? Vai ce mult seamănă doamna de lângă cel sărbătorit cu Mona Laiza Anaconda (n.a. Minelli sau Gioconda!?). Hei şefu! Daţi drumu’ la hita (heater) că se răcesc doamnili la demisol, ha, ha, hi!” Cel mai mult m-am amuzat când a dat peste cap bolul destinat spalatului pe mâini după lipicioasele sifa. A făcut o grimasă şi un comentariu: „Ăştia sevesc supă fără să pună linguri la masă! Să ştii nenică că chiar şi supa japonejilor, aia de se chema „mişu” (miso) e mult mai gustoasă decât ce ne-a ne-a băgat hoţul ăsta de uaita (waiter) sub nas!” Pe la ora şepte ne-a spus la toţi ceau deoarece la ait (eight) avea job de baibisita (babysitter) la sista (sister) lu’ bosul lu’ sor’-sa. Păcat! Îmi produsese atât de mult good time!The Benny Hill Show luase sfârşit!

Unii aduc argumente că romgleza e foarte firească şi că a adus-o computerul!!! Oare? Am mai avut noi cutremure lingvistice de genul acesta! Vă mai aduceţi aminte de „fripturision” şi „furculision”? Bine zicea bunica: „româneşte a uitat, altă limbă n-a învăţat, dar e poliglot...!” Nu avem destule cuvinte în limba română care să substituie invazia cuvintelor din import? Oare o fi snobism? Sper să ne treacă cât mai repede! Daca nu, vom ajunge să vorbim ca madam Feefee!

George ROCA

Sydney, Australia

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)