Mici mărturisiri

Dr. Claudiu Popescu

N-am ştiut nimic īnainte să fi ajuns acolo. Noutatea m-a forţat să gāndesc că viitorul trebuie să fie deja consumat parţial īn prezent, ca şi cum ţi-ai alege acum o piatră anume, dar ai sculpta-o māine. Deşi pare paradoxal, ai să īnţelegi. Nătāng cum mă găseam, tocmai alegeri n-am ştiut să fac, pentru că multe lucruri se schematizează īn alegere. Pe parcurs am mai īnvăţat ceva din cele cāte aveam pe cap. Pentru un moment, am aflat pe propria piele că pe cāt adaugi īn spinare pe atāt eşti mai uşor. Adică că nu e cum te aştepţi gāndind īn mod democratic. Dar aceasta e decāt o parte din concluzie. Sunt sigur că vei avea răbdare pānă la sfārşit. Ţi-am scris pentru că tu īnţelegi, dar mai presus pentru că gāndim la fel. Īn mare măsură. Sīntem adică două pietre identice. Ce o ieşi ca sculptură din fiecare, om trăi şi om vedea.

 Primul om cu care am vorbit m-a speriat. Nici nu schimbasem bine două cuvinte şi l-a copleşit dintr-o dată nevoia de confesiune. M-a tras deoparte şi mi-a povestit ce-l frămānta, cu toate detaliile şi cu toate digresiunile necesare. Nu mă privea, vorbea īncet şi se bālbāia des. „Nu sīnt om, zicea, sīnt animal". „Ai omorāt pe cineva ?", l-am īntrebat. Mi-a răspuns categoric că nu şi că pur şi simplu e animal. Imaginează-ţi ce surprins am fost. „Dar de ce simţi nevoia să mărturiseşti că eşti animal ?", l-am īntrebat, la care mi-a răspuns: „pentru că īmi place să nu fiu om şi să fiu animal", şi a īnceput să-mi explice exact cum se face că omul este animal. „Prin īnsuşi faptul că foloseşti cuvāntul şi că foloseşti cuvāntul «sīnt» īnseamnă ca nu eşti animal", am īncercat eu să-l fac să īnţeleagă, dar nu am putut să-l scot din obsesia lui cu animalele, aşa că am īncetat să vorbesc, de frică să nu-l duc pe alte căi prin care să-şi exprime alte convingeri eronate, īntărindu-le astfel. Am tăcut, iar el a īnceput să plāngă.

Al doilea om cu care am vorbit m-a cutremurat. Pentru că la un moment dat chiar mi-a trecut prin cap că vorbesc cu o uşă şi că nu e cineva īn faţa mea. „Nu sīnt om, zicea, sīnt nimic!". „Dar ce, nimicul poate să gāndească?", am glumit eu, dar mi-a ajuns cānd am auzit răspunsul lui: „totul e nimic, există gāndire, deci gāndirea e nimic". Convingerea şi agresivitatea tonului m-au determinat să schimb tactica. „Atunci de ce există ceva dacă totul e nimic, cum ar fi chiar «există»?". A zāmbit, s-a apropiat şi mi-a mărturisit o īntāmplare prin care să-mi arate că numai acomodāndu-te īn nimic, toate problemele dispar. Se făcea că trebuia să īndeplinească o datorie de care depindea binele altora, dar a ales binele lui şi a gāndit aşa: de ce să mai facă ceva numai ca să contribuie la nimicul care creşte īn jur, mai bine stă cu māinile īn sān, că tot urăşte nimicul inevitabil spre care tinde şi el şi totul, īn aşa fel īncāt chiar dacă ar fi făcut ceva, acel făcut să nu fi avut nimic īn valoare. Eu am tăcut, iar el a īnceput să rādă īn hohote, isteric.

 Al treilea om cu care am vorbit m-a şocat. De felul lui era tăcut şi īmpărtăşea numai vagi impresii, termināndu-şi ideile abrupt. Cānd īnsă am pomenit că simţurile se pot īnşela, a aşteptat pānă ce am rămas singuri şi mi s-a confesat. „Nu sīnt om, zicea, sīnt o hologramă! . Tot ce există e numai ce credem noi că există. Īn realitate, nimic nu e adevărat din cele īntre care ne īnvīrtim, totul e o iluzie şi fiecare parte din aceasta iluzie cuprinde toata iluzia", īncerca el să mă convingă, apelīnd la tot felul de īnvăţaţi, noi şi vechi. „Bine atunci, i-am zis, ce este realitatea?". Mi-a răspuns cu tristeţe că nu ştie şi că tare ar vrea să afle, dar se găseşte īn aceasta īnchisoare care este lumea şi societatea modernă, şi pānă ce nu iese de acolo va fi cel mai trist om de pe pămīnt. „Dar exista şi bucurii", am adăugat. Mi-a tăiat-o scurt şi a zis că nu-i pasă, se vrea numai pe sine şi este īn căutarea adevărului, a acelui adevăr oricare ar fi el. Intrigat, l-am īntrebat care adevăr anume. „Nu ştiu", zice. „Atunci de ce īl cauţi?", l-am īntrebat iar. „Pentru el īnsuşi", zice. „Dacă vei fi şi mai trist de nu vei găsi nimic?", l-am iscodit, la care mi-a răspuns că nu-i pasă, că nu l-a īntrebat nimeni nimic īnainte să fie aruncat īn aceasta īnchisoare, aşa că a intrat īn toată treaba aceasta tristă şi urītă a căutării pentru că nu a avut niciun motiv să nu o facă. Am tăcut amīndoi, eu de uimire, el mormīntal.

 Aceste mici mărturisiri m-au īnspăimāntat, mai ales pentru că pe moment mi-au adus aminte de un tablou care īncă nu există, īn care un om, văzut de la spate, merge spre mare pe un drum de pietre, acompaniat de un cīine mare, negru şi fioros, ce-l priveşte cu sete. De aceea īţi mărturisesc ţie, celui care īnţelege că am văzut furul care aşteaptă să mă īnhaţe şi că sīnt ne-tot.

Dr. Claudiu Popescu

Impresii si păreri personale īn FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL