|
Pagini duminicale
Ileana Vicic Stanka - Slovenia
Impresii si pareri personale in FORUM
Harije,Slovenia,
10 februarie 2006
CARTEA CEA MAI IMPORTANTA ESTE
SFANTA SCRIPTURA
Cartea cea mai importanta pentru mine este Sfanta Scriptura.
Din ea curg izvoarele vietii, din
ea se nasc inspiratiile,meditatiile,intrebarile
si raspunsurile.Cat de citita va fi in viitor ,nu stiu;tineretul de azi
este diferit de cel trait de mine.
Dar ma-s bucura sincer, daca aceasta Carte
Sfanta va fi sursa bucuriilor pentru cei din epoca
noastra, si nu numai. Cred ca ea va invia
intodeauna in vietile celor ce se adancesc
in studierea ei. Cred ca va renaste in inimi fara sens.
Inca nu pot spune cine sunt eu ca scriitor; pot spune
cine am fost ca
om firesc si cine sunt ,prin Isus, prin viata noua pe care mi-a
dat-o.El ne slefuieste, ne formeaza in calatoria noastra
pe acest pamant. In scoala generala, ca si copil
am citit multe carti recomandate de invatatoare
,in liceu m-am indragostit de scrieriile lui
Ionel Teodoreanu, Eminescu, Cosbuc, Labis,
Bacovia,N.Stanescu,Magda Isanos,si as putea continua insiruirea pana
dimineata. Cioran , Noica , Eliade…Rabindranath
Tagore.Am citit filozofie, poezie, politica
,medicina , psihologie, teologie din toate
domeniile. Un autodidact.
Ioan Alexandru, iata un nume care m-a marcat.
L-am ascultat in tara de nenumarate ori.
M-a intristat stingerea lui. Ana
Blandiana, Adrian Paunescu din cenaclurile lui,
Ionel Petran un prieten, poet drag, metafizic, din
diaspora. Cred ca toti au pecetluit creatia mea
intr-un mod diferit. Dar cel care ma inspira
si-mi da raspuns la toate intrebarile si confuziile mele este Domnul
Isus, Salvatorul nostru. Imi este foarte clar de unde
vin si unde ma duc .
De ce scriu, iata o alta intrebare buna, o intrebare buna. Pentru
mine scrisul este o forma de refulare, de eliberare; ca
si rugaciunea
– respiratia sufletului.
Scriu pentru mine insami si nu numai, pentru
prieteni, iubitorii de arta, pentru cei care pretuiesc poezia,
literatura, muzica, pictura, intr-un cuvant artele
frumoase. Sunt o fiinta simpla, o fata de la
tara, nascuta in Vestul Ardealului inlantuit de
munti, campii si paduri. Din copilarie pana in adolescenta am
fost foarte legata de natura in special de Valea
Crisului Alb ,unde am copilarit. Aceste meleaguri
pentru mine sunt sfinte, sunt locurile unde am
scris prima poezie, locurile unde oricand ma regasesc.
Majoritatea poeziilor sunt scrise in tara si in
strainatate.
Viata mea literara a inceput in anii
din clasele primare, cu cateva
compuneri. Daca le veti citi, veti observa simplitatea primelor poezii, sunt
trepte spre Cer. Am inceput cu pagini de jurnal, proza
scurta descriind natura, starile
sufletesti, emotiile, esecurile si victoriile.Visul
meu, dorinta mea cea mai ascunsa, era sa devin
scriitoare-pana la un moment hotarat de bunul D-zeu, pentru ca toate
lucrurile sunt sub controlul lui Sfant; zbuciumul
vietii, impotrivirile celor din
familie, circumstantele, lipsurile vietii ne
formeaza si ne constientizeaza de realitatea dura marcandu-ne dramatic
sau pozitiv.Dupa terminarea liceului, am pornit de-acasa
de la zero, fara suport spiritual sau
material, incepand sa traiesc pe cont propriu,
stabilind-ma pe propriile picioare sau
destabilizandu-ma.
Marturisirea mea ar putea continua la nesfarsit, printre altele si cu
aceste "pagini duminicale".
Este o zi Sfanta de duminica, matinala. Sunt Ingeri care ne trezesc, ne
infuenteaza pozitiv, inspirandu-ne de departe. Este o
dimineata rece de iarna, cu un peisaj
pitoresc, glacial.Sunt in camera de zi, singura
.Sotul meu doarme, iar eu citesc, meditez. Acum s-a luminat de ziua, asa
ca mi-am permis sa ridic roleta si sa privesc minunatul
tablou din fata casei noastre; lacul care este
trecut in istoria slovena, muntii, cerul…
O frumusete care-ti imbata si incanta sufletul. I-am
schitat in blocul meu de desen; doar ca-mi lipsesc
culorile, penelul si acuarelele. M-a trezit Ingerul
Domnului inainte de ora cinci, ora Sloveniei.Cand
am iesit in curtea casei noastre sa respir aer
curat, am simtit mirosul de tamaie proaspata, cu adevarat. Am facut
o paralela si m-am regasit undeva, intr-o capela sfanta. Cine sa fi fost, daca nu Ingerul Domnului, sa
tamaieze curtea socrului meu, daca nu Preotul
Sfant, Profetul sfant, Suveranul naturii?
M-am reintors in dormitor, incercand sa adorm ; dar fara succes.Stand in
veghere,meditand,a m inceput sa interpretez ceea ce m-a
trezit.
Visul a fost asa de real ,atat de viu ,ca as fi vrut sa nu inceteze.
Am vazut lucruri atat de frumoase ca nu se pot spune. Se facea ca eram
in Romania, in locurile natale
din copilarie. Eram intr-un lan mare de grau neidentificat,
apoi m-am mutat in alta parte in Ardeal aproape de casa
tatalui meu. Am vazut o plantatie de vita de vie
care incepea din fundul gradinei noastre, dincolo
de canal. Intre canal si plantatie, era o distanta de
vreo douazeci de metri.
Plantatia incepea din dreptul gradinii noastre, dincolo de canal, in
partea stanga care duce spre Aurica lui Hodoc si pana la
jumatatea
pamantului agrar de langa Crisul Alb . Era atat de
frumoasa plantatia de struguri,atat de reala , de bogata, incat nu ma mai saturam s-o privesc. Eram asa de
fericita de ceea ce vedeam, era ca si un izvor
nesecat de har, ma simteam implinita privind aceea
plantatie plina de rod din fundul gradinii noastre …
Apoi se facea ca eram ca un inger, am inceput sa ma inalt ,sa plutesc
in eter, oprindu-mi privirea spre o noua descoperire:un
lan mare, mare de grau. Era atat de frumos, de
sanatos, de bogat . Ce senzatie ! Holdele era
pline gata de recolta, spicele erau atat de inalte,
aveau o culoare vie pe care nu o pot reda; nu o pot decat
accentua intr-un eventual tablou. Apoi privirea
mi s-a oprit spre o portiune din lan; am
vazut un vartej al spicelor de grau, rascolite ca dupa o
furtuna. M-am oprit din calatoria mea si am vazut grupuri
de fete-femei, si grupuri de feciori-barbati in
acel lan, care isi alegeau fiecare perechea, iubitul-iubita, inlantuindu-se, iubindu-se,
tremurand. Si visul a continuat implicandu-ma si pe mine.
O, nu M-atinge, Miriam ,caci inca
n-am fost …acolo sus…la Tatal Meu…
Šalom Lahem! Eu sunt! Cel care vine!
Eu sunt! Cel rastignit! Cel din mormant!
Pe Tatal meu Il va cunoaste-oricine.
Toata puterea-n cer si pe pamant
Mi-a dat-o El. Acum luati Duh Sfant!
(Taine-Costache Ioanid)
Va jur, fiice ale Ierusalimului,pe caprioarele si cerboaicele de pe
camp: Nu starniti, nu treziti dragostea, pana nu
vine ea! (Cantarea Cantarilor 2:7)
#
"Limba noastra-i o comoara "chiar daca nu ma ajuta prea mult intr-un
mediu strain,insemnatatea ei este imensa ,de
nedescris.Nu-mi pot
imagina viata fara limba romana, ea este in
sufletul meu; cu ea m-am nascut pe buze, in ea am fost educata si
formata sa gandesc. Limba romana este ca un virus, te
stapaneste ca o obsesie, ar spune partenerul meu
.Cu alte cuvinte, limba romana este fagurul,
mierea mea de albine, mana cereasca care-mi lipseste.Memoria
? Memoria ,ca un concert baroc ? ."Memento mori",
"Remember for time".
Dar cel mai mult imi place textul din Habacuc
3:17, care spune asa: "Caci chiar daca smochinul nu va inflori, vita nu
va da rod, rodul maslinului va lipsi si campiile nu vor
da hrana, oile vor pieri din staule si nu vor mai
fi boi in grajduri, eu tot ma voi bucura in
Dumnezeu, ma voi bucura in Dumnezeul mantuirii mele!" si continua
intr-un mod asa de frumos: "Domnul Dumnezeu este taria
mea, El imi face picioarele ca ale cerbilor, si ma
face sa merg pe inaltimile mele".
Ileana Vicic Stanka
Slovenia
|
