|
Invio NEVIS, Craiova –
PROZĂ
Autobiografie:
- Născut
în mijlocul verii în ciuda prezicerilor.
-
1987-1994: şcolar exemplar, visător şi necunoscător al lumii exterioare
până în
clasa a V-a, la prima "trezire".
-
1994-1999: liceean plutitor ca toţi ceilalţi, cu puţine frustrări din
partea şcolii, dar
cu multe frustrări din partea fetelor - a doua şi ultima "trezire".
-
1999-2003: student mai mult sau mai puţin eminent.
- Regretant
al trecutului, visător al prezentului, clarvăzător al viitorului.
- Mort azi,
ieri şi mâine.
Noaptea II
O lumină fără seamăn lucea
acum in cameră. Stângaci se aplecă şi sărută pământul cu obrazul. Ceva
ciudat şi negru îi ieşea din mâna dreaptă, de o dimensiune medie. Se
clătină un pic şi o durere imensă îi cutremură trupul. Nu ştia cât este
ceasul dar nici nu-l interesa. Trecu prin faţa oglinzii în care văzu o
umbră, şi îşi continuă drumul spre camera de lângă.
Îi era o foame cumplită şi nu mai ştia ce să mănânce.
După câteva clipe de
indecizie alese o bucată din primul fel de mâncare pe care îl găsi.
Alunecă spre camera
lui. Somnul semăna cu o trezire. Nu avea ce face, trebuia să se culce.
Aşteaptă...
Noaptea III
Dincolo se auzeau nişte zgomote fără urmă.
Ridică uşor capul. Era
dimineaţă. Parcă avea creierul în vacanţă. Nu ştia cănd trebuie să se
scoale din pat. Uşa se deschise sensibil, uşor, vizibil. Un căpşor de
fetiţă apăru. Ochi galeşi, albaştri, păr blond, năsuc desenat, totul
părea perfect.
Era ea, cea pe care o iubise în ultimele două săptămâni.
- Te trezeşti sau te mai las să dormi? Am multe să-ţi povestesc. Ea
încerca să-l facă să se ridice, avea atâtea să-i spună şi pe deasupra
avea un dor nebun de buzele lui.
El ridică uşor capul. Era plictisit de tot ce spunea ea, de poveştile pe
care credea că s-au întâmplat în noaptea trecută, de vise şi premoniţii.
Pe de altă parte nu mai putea adormi la loc şi în plus dorea să o
sărute.
- Da. Mă trezesc. Dacă faci cafea să imi aduci şi mie o ceaşcă. Îmi
place mult cafeaua ta, şi, stai un pic...Vino puţin.
Se întinse şi o sărută mărunt pe buze. Chipul ei radie de fericire
pentru o clipă. Fericirea păşea acum liniştită în casa ei.
Noaptea IV
Urmări cu atenţie mersul ei
agale până în bucătărie.
Era extenuat de o noapte fără
sfârşit. Clipiri difuze ale luminii din geam îl făceu să creadă că
visează. Pentru o secundă era confuz şi nu putea să-şi mişte ochii din
loc, de parcă o durere îi ţinea capul în loc ca două cuţite înfipte prin
ochi, în adâncurile capului.
- Azi noapte în timp ce lucram am apucat să citesc din ziarele de
ieri... în oraşul nostru există o fantomă de care toată lumea vorbeşte
şi care toţi o văd, dar nimeni nu poate să o surprindă pe film sau în
poză. Nu-i aşa că e ciudat?
Ridică o bucăţică de păine. Privi spre ea cu puţină curiozitate
plictisită şi încercă să-i facă pe plac.
- E poate şi un loc anume pe unde apare fantoma asta? Să nu te
întâlneşti cu ea noaptea când pleci. Zâmbea dulce, în ciuda oboselii
vizibile.
- În ziar scria că la
câteva blocuri de noi, pe o stradă, "Eroilor" cred.
Eu nu merg pe acolo. E în
sensul celălalt faţă de unde merg eu.
Îi plăcea mult să zboare şi ochii ei albaştri îl purtau întotdeauna spre
cer, spre orizont. Zbura de fiecare dată când o privea.
Noaptea V
Discuţia îşi urma cursul
normal, ea era panicată în orice povestea despre ce auzise, el la fel de
plictisit şi nepăsător, visător. Doamne cât de diferiţi pot fi bărbaţii
faţă de femei. Vedea cum o consumă povestea, cum o incită orice ştire,
cum nu se poate abţine din exclamaţii dureroase pentru urechile lui
obosite de nesomn.
-Şi chiar în magazinul cu camere de filmat a intrat şi vânzătorii
spuneau ironic că a dispărut decât un pachet de ţigări, îţi vine sa
crezi? Un pachet de ţigări... Gesticula din braţe, punea patos în tot ce
spunea, era în transă excitată.
-Şi nu ai aflat măcar ce marcă de ţigări a dispărut. Poate vreau şi eu
să fumez aceeaşi marcă...Zâmbea ironic.
Copila se întoarse spre el.
Ochii erau stinşi de nori. Era supărată rău.
-Bine, dacă nu vrei nu îţi mai povestesc nimic. Se bosumflă. Întoarse
spatele şi aşteptă cu capul în jos. El abia acum îşi dădu seama ce
făcuse cu „glumele” lui.
-Iarta-mă. O atinse uşor pe braţ şi se apropie de ea. Nu putea să vadă
zâmbetul din triunghiul buzelor delicioase ale ei. Ea aştepta mai multe
scuze. Se juca cu el.
-Nu am vrut să te supăr, niciodată nu vreau să te supăr. Nu am înţeles
ce era aşa de important în legătură cu această fantomă dar acum înţeleg.
Dolcema
-Definiţia unui cuvânt-
De ce sufletul rece al meu s-a topit la auzul unor cuvinte atât de
simple şi banale, atât de obişnuite la un moment dat,..dar nu atunci, nu
în acea zi, nu în acea clipă. Realismul te loveşte în cel mai greu
moment, în cel mai ferict moment.
Secunde de halucinaţie, puţin aşteptate şi dulci, atât de dulci încât
orice clipă de fericire de până atunci au părut vechi file de poveste,
dintr-o carte tare, tare prăfuită. Nu puteam crede că un moment atât de
fericit poate veni aşa, pe neaşteptate, într-o secundă, într-un loc atât
de obişnuit.
Aceea era secunda, acela era momentul de eternă fericire, acea privire
numai pentru mine, numai a mea...
Deşi nimeni nu ştie despre ce scriu şi nimeni nu va putea simţi vreodată
cum un fulger îl trăzneşte când o anume fată l-a privit într-un fel.
Ceva inimaginabil se poate întâmpla, ceva ce cuvântul IUBIRE este prea
slab pentru a descrie. Să inventez un nou cuvânt şi să-i dau această
definiţie... Să-l numesc..."DOLCEMA"-secunda de trăznet şi fericire, de
iubire imensă şi ireparabilă ameţeală, secunda visului apus şi visului
prezent; clipa pe care o poţi lungi şi care ţi-o poţi aminti oricând şi
oricum.
Invio Nevis
Craiova
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII
-
Inseraţi un comentariu la subsolul acestui
ARTICOL
|
