|
Impresii si pareri personale in FORUM
LECTII DE ANATOMIE
de
Dan Danila
-
membru al Uniunii Scriitorilor din Romania-
...uneori simteai o apăsare grea, ca un animal de
pradă care îti sărise în spinare si pe care nici măcar nu mai
încercai să-l scuturi; atunci priveai asfaltul, noroiul sau
băltoacele si descopereai linii, forme si culori pe care trebuia să
le depeni sub bocanci. Trotuarele si aleile din parc, toamna după
ploaie, cu găuri si crăpături, cu pete irizate, curcubee si frunze
ciudate, ca niste amprente de dinozaur, pe griul indiferent si
neutru, erau lectii gratuite de compozitie, tablouri efemere pe care
le-ai fi putut relua la ora de pictură. Câini vagabonzi te urmăreau
în tăcere, cu boturile umede care trăgeau paralele prin aerul
mirosind a sevă si cimitir. Dar nimic n-ar fi putut să-ti rupă sirul
găndurilor, de o cutezantă înfiorătoare în subtirimea lor, precum a
acelui zâmbet aproape victorios cu care sfidai uneori priviri
iscoditoare. Ei nu stiau la ce te gândesti, cei mai destepti te
bănuiau putin ticnit sau obraznic poate, doar atât; câinii sau
ceilalti, cei din tabăra cealaltă, dusmanii dintre noi,
extraterestrii...
Erau grele paltoanele, fularele, căciulile si bocancii,
rucsacul invizibil, umbrelele, gentile si sacosele pe care le purta
fiecare prin oras. Te întâlneai cu prieteni si depuneai cu grijă
poverile, căutând o portiune mai uscată, îti trăgeai răsuflarea,
schimbai câteva cuvinte odihnitoare si porneai mai departe.
Înghetat, intrai în librărie sau anticariat si le asezai frumos pe
banca de la intrare. Continutul lor, usor de ghicit, ca un trup
într-o haină prea strâmtă, fosnea din senin în timp ce umblai
printre rafturi si toti se întorceau dintr-o dată, cu un repros în
priviri: polimeri tulburători ai linistii noastre, voi nu veti
putrezi niciodată...
De la o vreme te obisnuiai cu atingerile, mirosurile, frecusul
hainelor, mâinile care dădeau să apuce aceeasi carte, privirile
încrucisate scurt, complicitatea lor: uite, autorul ăsta occidental,
dacă ar sti ei ce scrie, poate că stiau dar trebuiau să ne lase si
nouă câte ceva, mica victorie, un risc asumat. Doar eram cuminti,
comentam doar pe stradă, prin parcuri, unde nu ne puteau auzi; si
dacă auzeau? Când sedeam cu prietenii la
bere, la cafea, prin bodegi si restaurante, în separeuri unde ne
credeam în sigurantă, ce era cu scrumierele pe care chelnerii le
schimbau mereu, ce se ascundea sub tapetele acelea soioase de mohair
? Care din studentii de la teologie sau filologie erau iudele si
care erau chiar sincer curiosi ce mai citeai, ce cărti „bune" ai mai
găsit, dacă mai primesti discuri din străinătate? Pe atunci nu
stiam, poate nici acum nu vrem să stim.
La ce bun?
Apoi, asaltul troleibuzelor, lupta pentru un loc în picioare,
printre solduri, sacose, coapse si umeri, respiratiile din care
ghiceai continutul stomacurilor: bere, varză, mititei, ceapă,
usturoi, vin acru, vodcă, mărăsesti. Priviri care se evitau, priviri
în gol, căutarea punctelor neutre; doar câte un tăran bătrân te fixa
îndelung, cu ochii limpezi, te măsura pe îndelete de sus până jos,
parcă mustrător, aproape jignitor de insistent.
Se vedea că venea rar pe la oras. Deci ăstia sunt orăsenii, vai de
capul lor. Uite, ăsta tânărul, cu barbă: o fi chiar preot sau
teolog, sau, judecând după haine, doar muncitor în trei schimburi?
N-are nici palton, săracul. Umblă cu pantofi perforati, în luna
noiembrie. Mătreată, transpiratie, mucegai, iz de pivnită, săpun
Cheia, solduri calde de femei si fete, tampoane moi, binefăcătoare
la curbe, mai rar mentă sau pastă de dinti. La fiecare frână, valul
trupurilor, ca o omidă grasă gata să urce în cârca soferului.
Trupuri buhăite sau ciolănoase, haine uzate si pătate, ghete
scâlciate, pungi colorate burdusite cu covrigi, purtând reclame de
Kent sau Marlboro, traiste, desagi si rucsacuri, saci cu cartofi,
tevi, sârmă, scânduri sau cărucioare, valize de lemn si chiar câte o
rată sau găină, în zilele de târg. Dominau culorile terne, griurile
si negrul, brunurile decolorate si ocrurile spălăcite. Din când în
când, câte un tigan cu pantaloni galbeni sau de un verde crud, cu
sacoul pleznit la cusături, încins cu serpar, tigănci cu fote
înflorate si colane din taleri de argint.
Apoi, lupta de la coborâre, smulgerea dureroasă si aterizarea
în noroi, în întuneric, bâjbâiala pe străzi neasfaltate, pe sub
ferestre cu lumină galbenă, ca de lumânare, sau violetă, tremurată,
de televizor.
În sfârsit acasă, mirosul de tocană, copiii îti săreau în
brate, asteptând un cadou; un baton de ciocolată, o carte cu poze,
un creion chinezesc cu gumă, o portocală? În fiecare cameră,
lumânările pregătite, în bucătărie oale cu apă, cada de baie plină
ochi; oare se va lua curentul? Gazul ? Apa ? noi eram pregătiti,
orice ar fi fost să vină...
Dan Dănilă
|
