Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

CERSETORII DE CAFEA

Impresii si pareri personale in FORUM

                                                                                  de Dan Danila - membru al Uniunii Scriitorilor din Romania


Îmi permit să parafrazez aici titlul rubricii lui Emil Brumaru de la România literară, care nu este numai una dintre lecturile mele preferate, ci si o permanentă sursă de amintiri, nostalgii si trimiteri (involuntare) la anii surogatelor de tot felul si a celebrului nechezol.
Era o vreme când “dai o cafea?” era pentru multi, cel putin în acel orăsel transilvan unde trăiam pe atunci, o formulă normală de salut, mult mai profitabilă decât bună ziua, de pildă, fiind totodată exprimarea subtilă, aproape poetică, a prieteniei neconditionate, a plictiselii, a singurătătîi, a unor oarecare indisponibilităti materiale, a unei usoare forme de umilintă, combinată cu disimulată obrăznicie si totodată promisiunea foarte vagă a unei revanse, la o dată neprecizată.
Mai ales spre sfârsitul deceniului optzeci, când magazinele nu mai aveau practic ce să vândă, cafenelele apăreau ca buretii după ploaie si fiecare băstinas îsi avea localul preferat, unde dacă lipseai o zi, deveneai sursă de discutii si unde când apăreai, după ce reuseai să străpungi cu privirea cortina fumului gros de Carpati, stiai imediat cine nu e de prin partea locului...
Oamenii intrau vara ca să caute putină umbră, iarna ca să se incălzească un pic, între două cozi, două autobuze, două schimburi sau pentru a auzi ultimele bancuri; foarte rar puteai sedea, măsutele normale cu scaune fiind treptat inlocuite cu mese înalte la care se stătea in picioare, de aceea erau botezate la varice. Motivul acestor frecvente "modernizări si renovări"era simplu – cel care găsea, printr-o minune, un scaun liber, nu mai pleca in ruptul capului si nu era nici o artă să stai o oră si jumătate la o cafea mică, ceea ce nu prea avea darul să sporească încasările… Când chelnerita îsi pierdea răbdarea si te soma să faci loc altora, era simplu – comandai incă o cafea; dacă erai cumva tocmai venit de la Cluj sau Bucuresti cu bancuri noi, comesenii nici nu te mai lăsau să pleci si făceau chetă, dacă era nevoie, pentru a-ti aseza mereu câte ceva în fatză. Dar observai uneori clienti foarte taciturni, adevărati stâlpi de local, amplasati zi de zi în acelasi loc, în spatele unui ziar, dar nimeni nu se lega de ei - să fi fost oare de la cooperativa ochiul si urechea?
Într-o vreme, metoda aplicată pentru scurtarea timpului de consumatie era interzicerea fumatului, în care caz localul era de obicei abandonat si dacă nu reusea să ofere ceva cu totul aparte, risca să dea faliment. De obicei se revenea asupra nefericitei hotărâri si fumul de tigară se revărsa, din nou, victorios, pe usa mereu deschisă (chiar si iarna) spre trotuar…
Mesele înalte aveau tăblie dublă – dedesupt era locul unde se uitau de obicei mănusile, sacosele, cărtile sau alte bagaje mărunte, dar unde, paradoxal, nimeni nu găsea nimic.
Mereu apăreau si dispăreau figuri pitoresti, unele de-a dreptul emotionante, mascotele localurilor. De pildă, era un cetătean mai in vârstă, destul de masiv si cu oarecare prestantă (se zicea că fusese avocat inainte să se ticnească), îmbrăcat sărăcăcios, dar nu jerpelit, care te asalta cu vocea lui de bariton si apelativul, de la caz la caz: “Dom primar! dom judecător! dom procuror! dă-mi cinspe bani să beau un coniac!”"Altul, mal tânăr, cu un craniu disproportionat de mare (hidrocefal?) adăpostit sub o enormă bască sau căciulă tricotată gen schior, făcea cu mare viteză, sub fruntea lui încretită, operatii matematice de genul 54 inmultit cu 257, iar după verificarea pe hîrtie îsi primea obolul sub formă de tigări, cafele si alte produse consumabile... Acestia erau de obicei tolerati, chiar invitati uneori la masă, spre deosebire de un tigăncus de vreo sapte ani, murdar si mucos, care te trăgea de mânecă si avea o formulă cu totul “neprofesională” si deci complet neadecvată de cersit, drept care nu primea nimic, decât eventual un sut în fund: “Dă, bă, un leu”..." Altul, mai vârstnic, bărbos, păros, mereu beat si de-a dreptul respingător de jegos, era urgent expulzat, iar odată iesit, ingenunchea in fasa masinilor Dacia, se inchina cu gesturi largi si pupa sigla tricoloră UAP de pe masca radiatorului, spre hazul trecătorilor...
Dar mai era si o altă formulă de salut, oarecum inrudită, desi interogatia se transforma aici în vocativ -imperativ: “Dau o cafea!”... tot în loc de bună ziua. Refuzul era aproape imposibil si ar fi fost, oricum, o mare gafă, degeaba te apărai că tocmai ai băut vreo cinci, sau că te grăbesti, sau că te doare deja stomacul de atâta nechezol. Ideal era, desigur, ca invitatia să vină tocmai când erai la culmea lipsei de solvabilitate, ceea ce avea darul să genereze ad hoc o atentie si o simpatie explicabilă...
La o cafea se discuta filozofie, politică, ultimul meci de fotbal al echipei locale sau nationale, se făceau afaceri, vânzări-cumpărări, cofidente si alte indiscretii... la o cafea se flirta, se aranjau petreceri si excursii, nunti si botezuri... unii vorbeau foarte tare, asa că deveneai indiscret fără voie. Era locul unde te intâlneai cu prietenii, unde lăsai vorbă pentru cutare, unde primeai vesti...
Astăzi acest gen de ”institutii centrale”"au dispărut aproape fără urmă, firme pompoase, pestrite, sclipitoare si clipitoare, reclame de Coca Cola sau Marlboro au luat locul literelor de polistiren vopsite cu tempera, iar la periferie aproape fiecare strădută are un garaj transformat in crâsmă de vecinătate.
Si nu numai asta, dar parcă acum timpul e mai măsurat iar românul, cu toată libertatea, nu mai are dezinvoltura si plăcerea inefabilă a taclalelor interminabile, ca pe vremea împuscatului…
Probabil că as tresări de plăcută surpriză, dacă trecând pe una din străzile stiute, as auzi o voce cunoscută care m-ar intreba: " Dai o cafea?"

Dan Dănilă
 

 

 

  Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Webmaster (editor) : conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]    

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.