|
Asa este viata , un drum de la poarta
Si scurt de trei pasi , pâna-n calea ferata ...
Aveam aproape unsprezece ani. Robi era doar cu doua luni mai mare decât
mine. De ziua lui am fost , ca de obicei , în gara sa admiram în tacere
mersul trenurilor.... Era cea mai mare bucurie , pe care i-o puteam face
lui Robi! Asteptam rabdatoare , sa se sature de privit , sa mergem acasa
la mine si sa-i arat cadoul. Îi cumparasem un trenulet electric cu sine si
chiar si o gara ... erau si pomi de plastic , oameni de plastic !...
Ce s-ar fi bucurat , Robi ! Am economisit tot anul , ca sa-mi pot permite
luxul de a-i face o asemenea bucurie !
Afara ningea. Robi , chiar îmi spunea ca si-ar fi dorit sa se fi nascut
vara , sa fie copacii verzi , flori peste tot si mult soare de ziua lui .
Nu i-am raspuns. Îl întelegeam perfect. Si ziua mea era tot iarna. Si eu
mi-as fi dorit soare... Ce bine ne întelegeam ! Parca stiam exact ce
gândea celalalt.Oare toti copiii nascuti iarna sunt atât de tristi ? Nu ,
cred ca doar cei care stau zgriburiti pe un peron de gara de ziua lor ,
sunt atât de tristi...copii nebagati în seama de nimeni , carora nu le
plânge nimeni de mila , nacautati , neanuntati disparuti , carora nu le
duce dorul vreo mama...
Era multa lume în gara . Multi oameni ne împingeau , neatenti , grabiti ,
cu mâinile pline de bagaje , si gulerele paltonului ridicate . Nu le
puteam zari fetele înghetate... Chiar ma gândeam sa-i spun lui Robi , ca
ma plictisisem si-mi înghetasera cumplit mâinile , când l-am simtit
tresarind lânga mine si apucându-ma de mâna.
_ Uite , Tina , o pisicuta !... exclama el , aratând într-o directie cu
mâna.
Am privit în directia aratata de Robi cu mâna si mi s-a parut ca vad o
pata neagra si mica , miscându-se printre sine. Doar o secunda am vazut-o
, pentru ca lumea , care astepta pe peron , a început sa se agite brusc.
Începea obisnuita vânzoleala înainte de venirea trenului.
Robi disparu brusc de lânga mine. Un val de oameni m-a luat pe sus si m-a
dus câtiva metri cu el. Eram prea mica si usoara , ca sa ma pot împotrivi.
Nu-l mai vedeam pe Robi. L-am strigat... Mi-a raspuns suieratul
trenului... Cineva cu o voce ascutita a tipat chiar lânga urechea mea. M-a
surzit pe moment...
Ningea dezlantuit . Fulgi mari si grei mi se asezau pe pleoape ,
orbindu-ma . ..
Când am început sa aud si sa vad din nou , Robi încetase sa mai traiasca.
Murise.
_ O moarte instantanee ! spuneau expertii...
_ Bietul copil !... exclama multimea .
_ Dumnezeu sa-l odihneasca în pace ! murmura o batrânica.
_ Ce groaznic , înfiorator , cumplit , oribil , de necrezut !... spunea
toata lumea , din toate partile...
Numai eu nu spuneam nimic.
Mutisem de spaima.
Ma împietrise durerea.. .
Peste ani am putut vorbi despre moartea lui Robi , despre un eveniment
trist , dar obisnuit.Viata decide fara gesturi solemne , fara sa ne anunte
dinainte ca trebuie sa ia alt curs. Oricât de dramatic ar fi acel curs ,
îl acceptam , sau înnebunim. multe variante nu avem.
Am constatat cu stupoare , cât de clare îmi erau evenimentele acelei zile
în amintire.Chiar si unele chipuri îmi erau întiparite în minte... si
chipul lui , asa cum l-am vazut ultima oara , îngrijorat de soarta
pisicutei de pe calea ferata . Timpul vindeca cele mai cumplite rani...
" As vrea sa-ti spun , Robi , ca ai reusit sa salvezi pisicuta . Am luat-o
la mine acasa , unde a trait sase ani fericiti , pâna într-o buna zi când
a otravit-o cineva. A fost o pisica tare frumoasa si desteapta , Robi! Am
numit-o Roberta ! Oare a meritat sa-ti dai viata pentru ea?.. Ai stiut ce
faci ?
A durut tare ?... Sa ma ierti ca nu am avut curajul sa ma duc la
înmormântarea ta . N-am vrut sa vad un rest din Robi al meu ... Sa stii ca
trenuletul tau a fost îngropat alaturi de tine. Dar ce vorbesc !... Sigur
ca stii acest lucru ! ... De ce nu mi-ai spus niciodata ca nu ai parinti ?
Ca te-a crescut o matusa ?... De ce a trebuit sa aflu atât de multe despre
tine , dupa moartea ta ?
De ce a trebuit sa mori , ca sa aflu , în sfârsit , de ce îti placeau
trenurile ? Dar numai eu stiu. O sa ramâna secretul nostru. Îti promit
solemn !... Secretul nostru ! Sa stii ca am scris o poezie în ziua mortii
tale. Prima mea poezie ... si ultima . N-am plâns atunci , n-am urlat
lumii durerea mea , dar am scris , pentru ca trebuia cumva sa sparg
tacerea . Asculta : "
Drum de pisica
Pisica vargata , pe calea ferata
De trenuri taiata , de ploi tot udata ,
Marunta bucata , vargata si mica ,
Plecase de-acasa - nfruntând fara frica ,
Si oameni , si viata , si cale ferata ,
Pisica vargata , marunta bucata...
Zac lânga ea doi saboti prafuiti .
Bile de cocos... trec oameni grabiti...
Mai dau cu piciorul si stâmba din nas ,
În gara cu trenuri si trupul ramas...
Când stele se nasc , vargata pisica
În somnul de veci , cu ochi ca de sticla ,
Blestema si lume si cale ferata ,
Blestem de pisica vargata si moarta !
Si luna se face mai palida , pare ,
Pisica si noaptea , si nici o carare ,
S-a dus ghinionul pe calea ferata ,
Dar plânge norocul din viata furata ,
Rânjesc poate , unul si altul în barba ,
Privind bietut trup , tavalit lânga iarba ,
Si cred în prostia lor omeneasca ,
C-au luat ghinionul , sa nu-i mai pazeasca.
Dar plânge din nou din iaduri , ca focul ,
Blestemul luminii , si-n taina norocul ,
Saboti prafuiti si trup de pisica ,
Marunta bucata , vargata si mica...
Asa este viata , un drum de la poarta
Si scurt de trei pasi , pâna-n calea ferata ...
|
