|
Nostalgia
acelor vremuri comuniste , grele si nenorocite, dar cu atātea lucruri
simple, care ne-au īncalzit inimile cāndva, ma īncearca si pe mine ,
nefiind imuna la amintiri frumoase. Sigur ca dacä-mi īntreb parintii ,
care-si amintesc de infernalele cozi la alimente si nesiguranta zilei de
māine, au alte pareri despre acele timpuri , dar noi copiii de atunci ,
tinerii de alta data , eliberati de povara marilor responsabilitati , am
receptat altfel situatia.
Daca tot n-am avut decāt un program amarāt de doua ore la televizor si
discotecile erau prea rare am plimbat adeseori aleele orasului , nu īn
cautare de carne , lapte , oua , unt( care erau o specie rara , pe cale de
disparitie)...asa cum facea tot romānul de atunci , ci sa observ oamenii ,
natura , norocul. Da , norocul. Era fascinant sa stau īntr-un colt si sa
pazesc cāte un chiosculet cu lozuri īn plic , sa vad cāta lume cāstiga
īntr-adevar ceva! Sä le vad expresia fetei! Va mai amintiti?
Trei lei , se aruncau asa īn graba, cu sau fara emotie , din plictiseala
sau curiozitate , apoi urma marea aventura a asteptarii , urmarind māinile
mototoale ale vānzatorului , care nu īntindea destul de repede , cercul
acela metalic , pe care zornaiau fäloase lozurile in plic , toate una si
una , surori gemene, norocoase sau mincinoase , te īmbiau care mai de care
sa le iei in primire pentru trei lei... da , marea aventura a asteptarii
se īncheia la desfacutul pliculetului, cāteva batai de inima , biletul
cāsigator sau necāstigator, īnca nedesfacut, astepta linistit īn māna
transpirata de emotie , se despacheta īncet , cu grijä , ca pe o comoarä
pretioasä , pāna se vedea prima literä...si...gata!...Cāstigator sau ne..?
Ei , chiar asa simplu nu era. Dacä nu cāstigai nimic īti stricai buna
dispozitie pe toata ziua sau mai īndrazneai un rateu , si altul ,si altul
, sperānd la vreun cāstig 50 de lei, ca sa nu mai vorbim de visele la
Dacia 1300 cāstigatä la loz īn plic! Dacä nu erau cazinouri si ruleta ,
bingo si super bingo , din vremurile nostre democrate si moderne ,unde se
platesc miliarde si se cāstigä milioane de unii si de altii gar nix ,
vorba neamtului , īi trebuia si omului "preistoric" de atunci , sa se
joace cu focul sau de-a norocul de trei lei!... Era o joacä relativ
ieftina si Daciile nostre, circulau nestingherite pe drumurile cu gropi ,
fara sa fie depasite si īnjurate de vreum mercedes.
Viata era grea, am luptat sa schimbam norocul de trei lei si ne-am trezit
haituti de soarta īntr- o societate capitalistä , competitiva , unde noi
romānii , firi räbdatoare , melancolice si lungi la vorbä nu prea facem
fatä. Ne-am rāspāndit īn lumea largä , tot īn cautarea norocului , unii
l-au gasit , altii au dat gres sau nu recunosc, dar cei ramasi la vaträ ,
sortiti sa duca tara nosträ mai departe īntr-un viitor nesigur, sunt
dezolati si sleiti de puteri. Prea putini o duc foarte bine , prea putini
sunt interesati cu adevart sä faca ceva , prea multi s-au īncālcit īn
itele unui sistem corupt, mult prea multi īsi fac bagajele sä plece ,
undeva departe , fārä sä mai īntoarcä capul īnapoi...
Eu l-am īntors, asa cum īl īntoarce orice cititor al unui ziar de limba
romānä īn strainätate. Nu vreau sa vānd iluzii , nici sa cumpar noroc
ieftin de trei parale, doar sä ridic un semn de īntrebare si sä mai trag
un loz īn plic din cosuletul cu amintiri despre Romānia. Nu mai am nici eu
timp sa hoinaresc īn oras , sa pazesc chioscurile cu loz īn plic, care
acum costa mii de lei si sunt moderne, se rad trei patratele, si trebuie
sa ai trei cifre la fel, daca nu n-ai cāstigat nimic!...E complicat. Asa
cum este si viata nosträ de acum.
Simona Anomis
|
