|
O zi scolara fara de sfarsit - la
cateva zile dupa masacru...
Impresii si pareri personale in FORUM
de Lucian Hetco
Sufletul ne este
mai greu astazi, rasfoind presa germana.Pe primele pagini ale ziarelor si
marilor cotidiene germane se vorbeste din nou despre violenta din scoli, despre
impuscaturile din Erfurt si criminalitatea juvenila. Oamenii se
regasesc
cu
greu in noua zi si parca sunt impietriti. Se cauta caldura sufleteasca si
multi dintre ei cauta sa se apropie unul de celalalt... poate nu ar fi facut-o
in alte conditii. Cert este ca dupa aceasta trauma cu 16 victime , eveniment
tragic care a zguduit la 26 aprilie 2002
intreaga Germanie si occidentul european, modelul american al violentei a
pus efectiv stapanire pe sufletele unora din tinara generatie.
De fapt nu este
nici o noutate faptul ca Germania copiaza un model american impropriu culturii
traditionale europene si germane, asa cum, vreme de 50 de ani, sistemele
comuniste in estul european copiasera in mod nereusit si dezastruos modelul
sovietic. O rupere a valorilor cu noi constante care ne obliga la acceptarea
realitatii ne face sa constientizam faptul ca trebuie intr-adevar cate ceva
schimbat, fara a cadea intr-un actionism politic sau social, care ne-ar rezerva
alte surprize.
Cu totii ne
intrebam astazi : " Cum de este posibil ?" . Aceasta noua dimensiune a terorii
psihice, a violentei masculine intr-o
vārsta dificila,
post-pubertara dominata de intolerantza , este o noua
trauma de tip thriller "made in America", trauma care va trebui inainte de toate
indurata si mai apoi prelucrata de catre noi toti.
Este un cosmar
care creaza un caz de precedenta, un cosmar pentru toti elevii si profesorii
germani in scolile acestei tari care ofera unul dintre cele mai bune cadre
sociale si economice posibile pentru dezvoltarea sociala si psihica ale
tineretului sau. Cetatenii acestei tari
cu puterea sa economica
binecunoscuta, cu spiritul social si de disciplina
si perfectiune atat de adanc inradacinat in constiinta fiecaruia dintre
membrii sai, isi pun intrebarea logica, simpla si dornica
de clarificare:" unde, de ce, cine si cum a gresit?".
Cautarea
motivului si a explicatiilor in conditiile in care un absolvent al unei scoli
elitare germane, un tanar cu perspective savarseste o fapta de necrezut cere
timp, analiza critica, sinceritate si multa munca politica si sociala.Intr-o
tara ca Germania postbelica si reintregita , unde trauma holocaustului este inca
o tema extrem de delicata, violenta nu se poate justifica, iar germanii,
disciplinati si corecti, vor analiza minutios noua situatie si vor lua deciziile
corespunzatoare, vor schimba legi, vor studia cu si mai multa intensitate
psihologia si evenimentele care, potential, pot sa duca la asemenea situatii
extreme.
Pentru multi
dintre noi, nu era nici o noutate sa aflam despre violenta din scoli, despre
potentialii adepti ai dreptei, despre droguri si despre delasarea scolara,
pasivitate si egoism. Si nu vrem sa credem ca aceste trasaturi caracterizeaza o
intreaga generatie de copii ai bunastarii. Ne facem insa,ca parinti, partasi la
nepasare si indiferenta atunci cand admitem copiilor nostri accesul la filme
video violente, la jocuri pe PC in care dusmanii sint macelaritzi pe capete.
Faptul ca asociatii sportive de tir acorda titlul de membru si de port-arma de
la varsta de 18 ani nu numai ca ne mira, ci ne revolta si ne face sa ne punem
intrebarea: cand sint tinerii intr-adevar maturi si cu adevarat copti la minte?
La 18, la 21 de ani de ani, sau mai tarziu? Ministrul de interne german
considera ca maturitatea e atinsa la 21 de ani. Se vor schimba acum legile? Si
nu in cele din urma se ridica problema psihicului aceluia care in orgoliu
juvenil si cu o ura de nedescris ucide profesori si alti nevinovati, printr-o
fatalitate funesta prezenti atunci in scoala.
Este o zi de
scoala fara de sfarsit. Profesorii germani, oameni ca fiecare
dintre noi, cu familie,cu greutatile zilei, cu probleme de sanatate,
salariu mic, intr-un stress caracterizat de lupta pentru mentinerea postului, a
"job"-ului cum se spune pe aici, se afla in fata unei noi dimensiuni. Multi
dintre ei sint profesori din convingere, din idealism, dascali de copii din
dragostea fata de tineri, din responsabilitate
pentru viitorul unei intregi natiuni.
Cunosc insa si o serie de profesori si
invatatori care nu au putut parcurge acest drum presarat de greutati, acela de
dascal. Unii lucreaza prin birouri, altii sint someri si nu-si doresc sa se
reintoarca la catedra, altii ies prematur la pensie facandu-si cruce.... In
mare, structura imbatranita a
profesoratului german
(ca medie de varsta)este
o problema binecunoscuta,
impreuna cu munca multa, stressul enorm, salarii -de regula in primii ani- mici
pina la foarte mici. Acestora li se adauga educatia copiilor crescuti in
bunastare si faptul ca inca de la varstā frageda, egoismul este deja intiparit
si creste constant; copiii isi cunosc drepturile de timpuriu insa se sinchisesc
mai putin de obligatiile ce le revin.Cum pot 50 de profesori sa pastreze ordinea
si disciplina, sa "pazeasca" sute de adolescenti care se simt in extrem de multe
cazuri pe nedrept "pedepsiti" sau neintelesi? E o varsta dificila, dar educatia
nu poate sa provina numai si numai din scoala, ci si de acasa.
Nu vom uita
tragicul eveniment, asa cum linistea de dupa impuscaturi nu ne va da ragaz de
acum inainte. Cei mai multi dintre noi resimt socul, simt rusinea si dispretul
fata de ucigas. Scoala trebuie sa redevina un loc al intelegerii si al
prieteniei, unde fiecare dintre adolescenti sa se poata simti protejat si
inteles si ca e o veriga intr-un lant cu perspective reale de viata demna in
vestul european -cu siguranta mult mai usoara decat in estul european sau in
tarile lumii a treia. Familia a pierdut in occident multe dintre valorile sale,
moralul si respectul fata de viata si de aproapele sau s-au diminuat vizibil.
Toate acestea se
constituie in aceasta cicatrice tragica si se materializeaza intr- un memento
pentru toti cei care liberalizeaza din motive economice totul, orice si oricum,
indiferent care ar fi pretul pe care ar trebui sa-l plateasca societatea.
Lucian Hetco
|
