|
Note de calatorie
din Romania
Impresii si pareri personale in FORUM
de Liana Saxone-Horodi - un articol publicat prin
bunavointa doamnei Schintzel, cu acordul doamnei Saxone-Horodi
In luna iunie am plecat cu sotul meu Mirel in Romania pentru a serba
impreuna cu colegele mele 45 ani dela absolvirea Scolii Centrale de Fete
si pentru a vizita "Fortul 13 Jilava" unde tatal meu Av. Valentin Saxone a
fost intemnitat 4 ani, din cei 16 ani de munca silnica la care fusese
condamnat politic. Din jurnalul pe care l-am scris cu acest prilej, extrag
cateva insemnari :
Miercuri 19 iunie 2002
Avionul El Al
aterizeaza pe Aeroportul Otopeni. Desi era ora 21 inca mai era lumina. La
punctul de frontiera nu este aglomeratie. Suntem placut impresionati de
eficacitatea serviciului; platim taxa de viza si schimbam bani la acelas
ghiseu al bancii. Nu a fost nevoie sa complectam niciun formular. La
controlul pasapoartelor ni se da -pur si simplu- viza pe 30 zile, fiind
inregistrati in computer. La sosirea bagajelor se gasesc carucioare fara
dificultate .Toate acestea fac ca primul contact cu tara sa treaca in mod
placut.
Ce bine este sa fi asteptat de prieteni !!! Prieteni cu care nu ne-am
vazut ani de zile, prieteni facuti prin "internet" care au venit sa ne
cunoasca si au fost bucurosi sa constate ca simpatia creiata s-a
confirmat, toti ne-au asteptat cu "sufletul la gura". Suntem uimiti de
capacitatea bagajului la masinile Dacia unde toate valizele noastre au
incaput fara probleme. Si iata-ne ajunsi intr-o garsoniera din cartierul
Obor. Am cazut franti de oboseala - mai ales Mirel care a fost mai stresat
ca niciodata si am reusit sa dormim foarte bine.
La Bucuresti temperaturile sunt ridicate ca la Haifa; probabil ca asta-i
soarta noastra sa nu scapam de ele. Singura diferenta este ca poti respira
si seara mai adie si un vantisor cu care Dumnezeu nu ne-a blagoslovit in
Tara Sfanta.
Joi 20 iunie
Si iata-ne joi dimineata "treziti la realitate" dar fara a sti unde ne
aflam, nu tu adresa, pozitie, etc., numai numarul telefonului pe care am
avut inspiratia sa-l notez. Suntem sigur intr-un loc foarte bun; langa
liceul "Iulia Hajdeu" si Piata Obor. Am crezut ca -de asta data- o sa
vizitam- Piata Obor incepand cu Magazinul Universal "Bucur Obor" dar un
anunt "Inchis- pana de electricitate" ne-a schimbat proectele si am
hotarat sa luam tramvaiul pana in centru la Sfantul Gheorghe. Am
inceput sa mergem pe jos pe Sfanta Vineri pana la Templul Coral, unde am
intrat sa spunem "Shalom" celor cunoscuti. Am traversat strada spre
Sinagoga "Unirea Sfanta" din Mamulari, unde se afla "Muzeul Evreiesc".Am
cautat cu infrigurare printre exponate o referire la tata si...am gasit-o.
In partea dreapta, aproape de colt, intr-o vitrina se afla fotografia
Comitetului Sinagogii Mari depe strada Vasile Adamachi si fotografia tatei
era la loc de cinste in pozitia primului vice-presedinte. Din pacate
numele intregului comitet nu-i citibil. Am izbucnit in plans de emotie la
vederea fotografiei. Mi s-a promis ca problema numelor va fi remediata.
Cu un taxi ne-am indreptat spre Piata Victoriei unde ne-am intalnit cu o
prietena si am cautat un loc placut sa putem manca si sta de vorba pe
indelete. Nu departe am gasit un restaurant select, unde - cu toata
temperatura ridicata de afara- am putut sta pe terasa si sa ne simtim
bine. Ne-am ales depe lista de mancare pestele pe care nu-l avem in tara:
salau si pastruga. Ce greu este cand faci "lectura gastronomica" sa
strangi din dinti si sa te abtii de a comanda bunatatile romanesti cu care
te delectai odata ...ce sa-i faci totu-i masurat in "calorii" si varsta nu
ne mai permite. Totusi "suferinta " nu-i asa de mare .
Si ziua nu s-a terminat; am ajuns la Casa Memoriala Nicolae Titulescu care
fusese inaugurata cu putin timp inainte. La deschiderea oficiala, care
incununa festivitatile comemorarii a 120 de ani de la nasterea marelui
diplomat, cunoscuta producatoare Marilena Borcescu dela
T.V.R.International impreuna cu intregul colectiv a filmat si a reusit sa
redea telespectatorilor evenimentul care a fost deosebit de emotionant.
Imobilul din Soseaua Kiseleff nr. 47 a fost restaurat in ultimul an si
rezultatul este fermecator: o eleganta resedinta, in care nu sti ce sa
admiri mai mult: plafoanele decorate cu stucatura delicata, placate cu
foita de aur, mobilele frantuzesti, lustrele, perdelele si draperiile,
finisarea tuturor detaliilor, totul cu un gust fermecator. Aici este
sediul "Fundatiei Europene Titulescu". Spatiul este deschis conferintelor,
simpozioanelor sau pur si simplu studiului prin numeroase facsimile si
fotografii , documente existente -marturii ale unui destin de exceptie.
Dar nu ne-am oprit aici...Bucurestiul nu ne-a fost deajuns, asa ca am
trecut "linia de centura" cum se numea odata si am ajuns la Palatul lui
Barbu Stirbei dela Buftea, vecin cu Studioul Cinematografic, azi sediul
PRO-TV-lui. Palatul este astazi hotel cu "iz romantic", iar in curte mese
la care te poti aseza sa-ti "tragi sufletul", sa bei ceva racoritor sau o
bere spumoasa; exact ceeace am facut si noi. Cu fortele refacute ne-am
scufundat in natura, pornind-o pe aleile minunate ale parcului. Totul ar
fi fost bine si frumos daca nu am fi dat de o alee cu copaci seculari,
incarcati cu flori de tei; am simtit ca ma sufoc, mainile mi-au inghetat
si inima-mi palpita. De fapt nu mi-am dat seama ca mirosul florilor de tei
era "de vina", dar ulterior am aflat ca teii in floare provoaca alergii
asa cum la noi sunt alergiile provocate de citricele in floare. Cand am
ajuns la capatul aleii, mi-am revenit si simtind o liniste binecuvantata
in mijlocul naturii ne-am culcat pe iarba la marginea lacului. Mult nu ne
lipsea sa adormim.
A fost o zi "plina" putin spus, asa ca -dupa mici cumparaturi- ne-am
intors acasa sa ne culcam.
Vineri 21 iunie
Dimineata a inceput cu o vizita la "Realitatea Evreiasca" unde ne-am
intalnit cu vechii nostrii prieteni.
Cum am iesit afara a si aparut un taxi cu care am hotarat sa mergem la
Palat, la Muzeul de Arta Nationala. Ne-am coborat la Cercul Militar si am
luat-o incet pe Calea Victoriei. Ne uitam cand in stanga, sa vedem Hotel
Capitol, cand in dreapta la Cofetaria Capsa; Palatul Telefoanelor este in
renovare si "promite" sa capete o fatada noua. Si uite asa, incet, incet,
am ajuns la Cofetaria dela Atenee Palace (astazi Hilton) unde am comandat
doua cafele si doua prajituri ; nu pot spune cat ne-a "usturat" la plata.
O sa ma intrebati: "Alt loc nu ai mai gasit ? Te-ai ajuns ?" Adevarul este
ca nu am gasit alt loc care sa ni se para atractiv, oricum pentru o
jumatate de ora ne-am simtit si noi V.I.P.
Si iata-ne la Muzeu. Am inceput cu Arta Medievala Romaneasca, sectie
redeschisa chiar anul acesta. Citez din cele scrise de Roxandra
Theodorescu -director general: "Galeria de Arta Medievala Romaneasca
reprezinta, dupa mai bine de un deceniu, inca o etapa din parcursul nostru
de reconstruire a Muzeului National de Arta a Romaniei care, in decembrie
1989, se numara printre victimele nevinovate ale luptei pentru dobandirea
libertatii. Au fost necesari destui ani de eforturi considerabile, si nu
doar financiare, de multa daruire, solidaritate de breasla, sprijin
material si moral care, nu de putine ori au abolit frontierele, pentru ca
aceasta institutie primordiala pentru viata culturala a societatii, pentru
educatia si incantarea oamenilor sa fie readusa la viata, modernizata si
reintegrata in spatiul cultural al tarii si al marilor muzee ale lumii"
Exponatele extraordinar de interesante, au un cadru potrivit in salile
mari ale muzeului. Din pacate iluminatul se reflecta in sticla vitrinelor,
peretii rosii domina unele exponate iar etichetele gravate marunt pe fond
gri sunt necitibile mai ales pentru noi cei de varsta a treia.
Cu liftul ne-am suit la etajul doi la Galeria de Arta Romaneasca Moderna .
Lumina naturala care patrunde prin luminatoarele din tavan pun in valoare
exponatele. Este salutara initiativa de a introduce si artisti mai putin
cunoscuti alaturi de personalitati de talia unui Aman, Grigorescu,
Andreescu, Palladi, Patrascu, Tonitza, Sirato, Iser, Steriadi, etc. Intr-o
sala cu pictura de avangarda, i-am gasit stransi laolalta pe toti artstii
din "etnia" noastra : Marcel Iancu, Victor Brauner, Arthur Segal, Max
Herman Maxi (nu M.H.Maxi cum aparea in epoca comunista), Jules Perahim. In
alta sala l-am gasit pe maestrul meu Rudolf Schweitzer- Cumpana, cu trei
tablouri din care cel dela Paris, este reprodus pe coperta albumului pe
care il am. O sala speciala este dedicata lui Brancusi, din pacate muzeul
nu are prea multe opere ale marelui sculptor.
Am costatat din etichete ca nu se mai spune ""Natura moarta" ci "Natura
statica", desigur mai corect, sub influenta limbii engleze.
La standul de vanzari de carti care speram sa fie un magazin cel putin ca
la Muzeul Taranului Roman, am cumparat volumele "Arta Medievala
Romaneasca" si "Galeria de Arta Romaneasca Moderna" tiparite in conditii
grafice exceptionale.
"Interesul si aprecierea vizitatorilor vor fi rasplata si bucuria cea mai
mare a tuturor celor care au contribuit la redeschiderea Galeriei", scrie
in volumul cumparat aici. Din pacate noi eram - aproape - singurii
vizitatori. Ce se intampla ? Unde sunt cozile pe care le-am intalnit la
muzeele din Moscova, St. Petersburg, Paris, Muzeul Israel ? Unde
mancam ? Din totdeauna am avut dorinta sa mancam odata la Hanul lui Manuc,
sa ma simt ca pe vremuri.....sa-mi imaginez ca am venit cu caruta, am
deshamat caii si mirosul de mamaliga cu slaninuta udata cu un vin bun de
Cotnari iti gadila narile.....Multa atmosfera, poti visa ce vrei....visam
si mancam, mancam si visam....totul era un "vis"....
Si uite asa din vis in vis s-a mai realizat unul ; sa vad Piata Obor...de
groaza...
In hala am fost tentati de branzeturile etalate de
tarani veniti din departari sa-si vanda marfa si am pierdut "uzul
ratiunii", cumparand branza si cas de parca nu eram numai doi consumatori
pentru cateva zile. Ne-am "calcificat" cata branza am mancat...
Sambata -22 iunie
Am dormit si noi mai tarziu. Azi aveam in program numai serbarea "45 ani
dela absolvirea Scolii Centrale" , care era anuntata pentru ora 13.
Si, iata-ne ajunsi la "conacul" familiei Ghiata dela Afumati pe soseaua
Colentina, 7 km. dela Sf. Gheorghe (km.0). Dintre noi "centralistele" din
contigent care traim in Israel nu am fost decat eu prezenta. Fiind
solstitiul de vara, toate colegele eram "sanziene" sau "dragance" adica
zane bune, care dupa traditie apara recolta si aduc belsugul. Sa spun ca
le tineam minte pe toate ar fi o minciuna, timpul isi pune "pecetea" si
inafara de aceasta din clasa mea nu era decat o singura "reprezentanta",
pot spune aproape neschimbata. Ma gandeam ce sacrificiu a facut sa vina
din provincie caci era eleva interna....Mi-a explicat dece era "interna" ;
tatal ei fiind avocat avea "origine nesanatoasa", asa ca un unchi taran
mijlocas a adoptat-o....asa se scria istoria !?!
Artistele noastre de teatru (Violeta Andrei si Monica Ghiuta) erau ca
"Ofelia la manastire", intr-o excursie organizata de Dl. Secretar de Stat
la Ministerul Culturii Ion Antonescu (propietarul societatii de turism
"Marshal Tours") - pentru "seniorii scenei" la manastirile din tara. De
altfel d-l. Secretar de Stat, actioneaza ca un adevarat mecena al vietii
artistice din Romania si artistii datorita similitudinii de nume il numesc
..."maresalul nostru". Oricum la adunarea din acest an artistele au fost
reprezentate cu succes de Julieta Strambeanu, protoganista unui popular
program de televiziune.
Forfota si agitatie ca sa ne recunoastem; in majoritate eram cam "grele la
cantar"....calibre. Si ca la scoala....clopotelul a sunat , a adunat pe
"gastele din Capitoliu" in clasa; ramasitele a sase clase paralele (A-F)
s-au asezat cuminte in "bancile" aranjate cu grija in salonul conacului.
Prezidiul -ca in fiecare an a luat loc in nisa vechiului bar iar
moderatoarea Anca Ghiata a dat citire catalogului.
D-na. Lupu, veterana profesoara (92 ani) a inceput sa imparta diplome
insotite de un poster al picturii mele"Femeia din Creta" care figureaza in
Albumul Artistilor Israelieni si de Revista Momente Festive, editata de
d-na Ortansa Sturza, in care am publicat articolul "Colegele". Drumul
trecea apoi pe la mine pentru a le atentiona cu siragurile de margele
insirate de mine in serile in care la televiziunea israeliana urmaream
atacurile miselesti care nu se mai terminau. Fiecareia i s-a potrivit.
S-au spus poezii, Cornelia Bronzetti a dat un recital de vioara, Mirel a
citit scrisoarea lui Kitty iar eu articolul "Colegele".
Scrisoarea trimisa colegelor de Kitty Costea-Grinberg din Ierusalim merita
o mentiune speciala. Este o scrisoare emotionanta in care se explica
situatia in care ne zbatem noi aici, adevarul despre conflictul dintre
israelieni si palestinieni. Citez cateva pasagii din scrisoare: "Copii
carora [...] inca de la gradinita li se inoculeaza microbul urii, religia
lor conduce turma in directia crimei, rasplata Dumnezeului lor este
inversa decat al Dumnezeului nostru. Noua Dumnezeu ne spune "sa nu ucizi",
lor le spune "ucide" si vei primi un loc bun in rai, fecioare nepangarite
le sunt promise acestor bezmetici criminali [...] Daca am sa va spun ca pe
o raza de 300 de pasi in jurul biroului nostru care este actualmente
locuinta fiicei mele, s-au consumat 14 atentate , sunt sigura ca nu va fi
greu sa intelegeti. Aceste atentate inseamna nu numai morti, sunt si
raniti dintre care unii raman schiloditi pe viata si mai sunt si cei ai
caror nervi cedeaza[...] Sunt o mama care apartin prin stramosi pamantului
de acolo, prin urmasi pamantului de aici, toti suntem copiii acestui
pamant pe care, daca nu ar exista ura, invidia, interesele, ar putea
creste atatea flori." Eram curiosi cum va fi primita scrisoarea, destul de
lunga (6 pagini) de catre asistenta. Spre surprinderea noastra multi au
fost impresionati pana la lacrimi. Pot spune ca astfel de manifestari sunt
mai eficiente decat propaganda noastra si asa deficitara.
Si s-a mancat....si s-a baut....si fiecare alerga sa noteze o adresa, un
numar de telefon....Toata lumea m-a acuzat ca eu am fost "motorul" acestor
intalniri. Uitasem complect ca multe alte lucruri pe care le uit in
ultimul timp. Principalul este ca eram din nou impreuna si ne simteam ca
la....16 ani. DA, ca la 16 ani !!! Anii trec, amintirile raman, dar lucrul
cel mai minunat este legatura care a ramas intre noi colegele.
Duminica 23 iunie
Nu chiar in fiecare zi se "intamlpa ceva demn de mentionat". Si totusi nu
pot trece peste dimineata la "Teatrul Baraseum" unde am vazut piesa
"Farmacie cu nebuni" cu Mihai Fotino, Ileana Stanca-Ionescu, Nicolae
Calugarita, in regia lui Sandu Eliad. Radeam si noi ca niste nebuni si
publicul foarte redus si de varsta a treia radea de rasul nostru.
Luni 24 iunie
S-a nascut o noua "stea" pe ecranele televiziunii romane : Liana
Saxone-Horodi. Toata lumea m-a urmarit cu cata dezinvoltura m-am
"desfasurat" in Emisiunea de dimineata "Diminietile unui barbat cuminte",
pe canalul 2 al televiziunii. Cu cata dezinvoltura am vorbit aproape o ora
despre intalnirea cu colegele, despre viata din Israel, despre....ce n-am
vorbit ? L-am dat gata pe sotul meu cand m-au intrebat daca prind
emisiunile televiziunii romane prin satelit si am raspuns prompt : nuu, eu
am "farfuria" mea. Ii venea saracu' sa-mi dea o farfurie peste cap....
Luni era o zi caniculara asa ca ne-am invartit mai putin caci a doua zi
era o zi grea si trebuiam sa ne obosim mai putin.
Marti 25 iunie
Ziua cea mai importanta, ziua pe care am asteptat-o, pentru care am
venit...vizita la Fortul 13 Jilava.
Nu cred ca am dormit linistiti caci la ora 6 eram sculati si la ora 8
soferul ne astepta deja jos. Eu cred ca cei care "nu mai sunt cu noi
vegheaza asupra noastra" caci - inca de dimineata- incepand cu soferul
nostru simpatic si prietenos am simtit ca "lucrurile merg".
La Directia Penitenciarelor l-am cunoscut pe cel care mi-a aprobat vizita;
un barbat inalt, plinut, cu niste sprancene groase ca Brejnev, care ne-a
primit cu multa caldura si ne-a recomandat colonelului (in haine civile)
care sa ne insoteasca la Jilava. In mod special si contrar obiceiului a
ordonat sa ni se dea o copie a fisei de detinut a tatei. Imi venea sa-l
sarut de fericire; aveam ceva care pentru mine insemna mai mult decat
dosarele CNSAS de care mereu aud lucruri negative.
Am pornit-o pe drumul cel mai scurt, trecand prin Balta Alba (acolo putea
fi soarta noastra sa fim mutati), Berceni, pe langa Centrala Bucuresti-Sud
de care Mirel "nu era strain" (se mira si el cum reusea sa ajunga pana
aici), Gara Progresul si....Jilava.
Zidurile inchisorii au aparut in fata noastra si soferul a ramas sa ne
astepte. La control principalul obiect cautat era "celularul" sau
"mobilul" (cum i se mai spune); noi il lasasem deja soferului asa ca nu
aveam probleme.
Intrebam mereu :"Asa era inainte ?" Bineinteles ca nu. Este o parte
reconstruita sau - chiar- parti noi. Fortul nu mai este folosit ca
inchisoare. La comandament am facut cunostinta cu insotitorul nostru
si...am pornit-o..
Am ajuns in "INFERN"; celebrul Fort 13 Jilava. Poate 13 pentruca cifra 13
a fost socotita intotdeauna ca o cifra nenorocoasa. Fortul 13 Jilava era
scris cu negru deasupra unei arcade de piatra care-ti amintea de lagarul
dela Aushwitz unde scria "Munca te elibereaza".De aici incepea
"autenticul".
Ghidul nostru ne-a spus ca nivelul general a fost ridicat cu cca 1m si
jumatate deci era mai adanc, asa cum descria tatal meu -16 m. sub pamant.
Am inceput cu IZOLAREA; mi-o inchipuiam o camera mare dar dimensiunile ei
erau cat sa incapa doua "paturi", doua simulacre de paturi. Ni se explica
procedeul in care scandura asa zisa pat, fara saltea, numai cu o patura
amarata se ridica la perete si fixa de un belciug special la ora 5
dimineata, detinutul fiind obligat sa stea in picioare pana la ora 22.
Niciodata nu au fost doi detinuti impreuna caci altfel nu ar mai fi fost
izolare. Tata -fiind invalid- avea "privilegiul" sa stea pe jos si parca-l
vad chircit dupa use , ascunzandu-se din raza de vizibilitate prin care
era urmarit, vrand sa-l innebuneasca pe gardian. Parca auzeam si repetatul
""Buna dimineata " care suna cam asa ""Ba n-ai crapat fir-ar al dracului
!?! Iar el raspunzand cu o voce abia auzita care dadea impresia ca se
simte rau. Cinci zile a petrecut aici, cinci zile de izolare, de foamete,
de umilinte, dar dorinta lui de a supravietui l-a facut sa le treaca cu
demnitate.
Din caldura torida deafara aici era rece si umed; piatra si apa.
Am ajuns si la celule; o camera de patru pe cinci metri -dupa aprecierea
mea- cu geamul in mijloc aproape de tavan la care nu puteai ajunge dacat
din patul de sus. Camera era goala dar dupa descrierea ghidului nostru
erau trei randuri de paturi suprapuse in ambele parti, cu tineta pentru
nevoi care era intr-un colt...
Dumnezeule, patru ani inmultiti cu zile si ore, cum putea un om sa reziste
in acest infern ?
Am vazut si grota celor condamnati la moarte; mare, intunecoasa, neagra si
umeda. Apa se scurgea pe pereti. Puteau sa moara acolo, nu mai trebuiau sa
fie dusi in Valea Piersicilor sau impuscati pe la spate de celebrul
Iamandi pe coridorul ingust.
Ghidul nostru in excesul de amabilitate ne-a creiat un ponton de lemn sa
nu intram in apa ca sa suim pe fort sa vedem imprejurimile si gradina lui
de zarzavat. Ne-a indicat unde se afla Valea Piersicilor si ne-a explicat
ca celulele prin pamant ajungeau in apropiere. Tata a fost in apropiere.
Ne-a indicat si Cimitirul; nu stiu daca azi au nume caci atunci erau
"numere" nu "nume". Acolo este inmormantat si Anton Golopentia alaturi de
sotia sa.
Ce mai aveam de vazut ? Curtea interioara unde erau scosi sa "respire",
numai sa respire, caci trebuiau sa mearga unul in spatele celuilalt, o
mana pe umar, capul in pamant si -Doamne fereste- sa fi scos o vorba sau
sa-si mute privirea intr-o parte, "izolarea" il pastea "binecuvantata" in
prealabil cu niste lovituri zdravene.
"Tabloul" era gata, nu mai lipsea nimic, asa ca i-am multumit ghidului
nostru si ne-am despartit.
Cum drumul la intoarcere trecea pe langa Cimitirul Giurgiului soferul ne-a
lasat sa putem vizita mormintele celor dragi, ducandu-l intre timp pe
domnul colonel inapoi la Directia Penitenciarelor.
Dupa asa o dimineata am adormit bustean caci seara trebuia sa apar in
Emisiunea "Adevaruri Subiective" alaturi de Sanda Golopentia cu subiectul
"Va place istoria ?" Abia am reusit sa ma trezesc ca sa fim la ora 17.30
la Biblioteca Bratianu unde- din copilarie am atatea amintiri- sa ne
intalnim cu Sanda Golopentia si cu sotul ei Coca- Constantin Eleterescu,
un cunoscut scriitor. Am petrecut dupa masa impreuna ca sa ne cunoastem
mai bine inainte de emisiune.
La ora 20.30 a inceput emisiunea; moderator Dl. Mircea Suciu si
producatoare Marilena Borcescu. Credeam ca timpul o sa treaca greu dar -
spre surprinderea mea- nu a fost deajuns.
La inceput ne-am prezentat cele doua invitate. Pentru Sanda Golopentia era
o "premiera" aparitia in emisiune iar eu fusesem prezenta de multe ori
telefonic si am declarat ca era mai putin emotionata atunci cand vorbeam
de acasa. Dupa ce ne-am prezentat fiecare, am vorbit despre tatii nostri.
Anton Golopentia a murit la 42 ani, dupa 18 luni de ancheta . Pe mine m-a
cutremurat cele ce aflam; Sanda aproape ca nu are amintiri despre tatal
ei, totul este "reconstituit" din documentele gasite in dosarele
securitatii pe care le-a studiat cu minutiozitate si pe baza carora a
reusit sa editeze "Ultima carte a lui Anton Golopentia". La mine situatia
era alta; pe tatal meu, eu l-am condus in 1959 (aveam 19 ani) la Militia
din strada Cristian Tell, de unde a fost arestat. Anton Golopentia a
plecat la 16 ianuarie 1950 la Biblioteca Academiei si nu s-a mai intors
acasa.
Relatarile noastre au fost intrerupte din cand in cand de interventii
telefonice, programul fiind interactiv. Cu ocazia asta am descoperit o
fosta colega de scoala,Cristina Margarint, de care nu mai stiam nimic
aproape cinci decenii. Dna. Dr. Mariana Valeria Stoica, Ambasadoarea
Romaniei in Israel, m-a emotionat ; cuvintele calde pe care le-a rostit
prin telefon au dovedit inca odata ca domnia sa este cel mai bun mesager
pe care poporul roman l-a trimis in tara noastra si care- in conditile
grele in care traim- reuseste sa intareasca legatura dintre tara de
origine si cea de emigrare. Asa cum am spus: viata continua in pofida
tuturor atacurilor teroriste, avem Cercuri Culturale in limba romana,
Asociatia de Prietenie Israel-Romania, Asociatia Scriitorilor Israelieni
de limba Romana si la orice manifestare Doamna Ambasadoare este prezenta,
de cele mai multe ori participand activ la organizare.
Emisiunea a avut ritm, au fost multe telefoane, s-au facut cunoscute o
multime de evenimente care au avut loc si care dau un "subiect de
gandire". Si desigur interesul pentru istorie este explicabil caci multi
vrem sa intelegem evenimente pe care le-am trait fara sa stim cum si de
ce, iar emisiunea "Adevaruri Subiective", este una din posibilitatile
pentru a realiza acest lucru.
Asa a trecut prima saptamana la Bucuresti; agitatie, caldura si iarasi
agitatie...Principalul este ca am realizat obiectivele pentru care am
venit.
O saptamana la munte.
A doua saptamana
a fost odihna, la Poiana Brasov si Sinaia. Aerul curat de munte si
frumusetile naturii au reusit sa estompeze ceeace ne-a intristat si sa ne
aducem aminte de tot ce ne-a umplut sufletele de bucurie. Din Bucuresti am
plecat spre Brasov prin Pitesti si Campulung Muscel, unde am vizitat o
prietena. Si astfel am trecut muntii prin Pasul Bran, un drum minunat, cu
privelisti care-ti taie respiratia. La Poiana Brasov am facut plimbari pe
jos in lung si in lat, bucurandu-ne de aerul bun si de mancarea gustoasa
in locuri pitoresti cum este Coliba Haiducilor sau Sura Dacilor.
La Sinaia am poposit la Manastire, unde este inmormantat omul politic Take
Ionescu si in complexul de case din jurul Castelului Peles. In fine Sinaia
este un bun loc de pornire spre culmile Bucegilor, pe care le-am atins
fara greutate cu telecabina care urca la cota 2000. De asemeni din Sinaia
am plecat la Predeal, pe urmele locurilor prin care am fost in copilarie.
O minune au fost cele cateva ore petecute in iarba groasa din Poiana
Secuilor (dincolo de cabana "Trei Brazi"), cu privelistea spre culmea
Postavarului si desigur nu se putea sa nu trecem si pe la Cabana Cioplea.
Ne-am intors acasa, vineri 5iulie la 5 dimineata. Ziarele ne asteptau din
nou langa use si...ne-au readus la realitatea israeliana.
"Fie painea cat de rea
Tot mai bine-n tara mea"
Painea este foarte buna la noi in Israel, sunt desigur alte lucruri rele,
dar aici ne simtim bine si traim cu speranta ca va fi bine, ca va fi pace
si.... la vara cald.
|
