|
-Conteazä, cum sä nu, constructia deltaplanului, dar cel mai mult conteazä
felul cum il manevrezi! Degeaba ai tu cel mai bun deltaplan dacä, atunci
cänd esti acolo sus, nu stii ce sä faci. Trebuie sä ai putere si simtul
zborului,ca sä poti fi un bun deltaplanorist !
Victor lungi voit ultimul cuvant pentru a pune astfel capät neclaritätii
pe care se pärea cä o mai au cei ce-l ascultä. Nu oricine poate zbura si
mai ales cu un deltaplan! Era o treabä ! Victor isi urmäri umbra
proiectatä pe asfalt si se convinse cä nu mai are rost sä discute. Isi
incordä muschii sub tricoul subtire, de varä, intrebandu-se cum incä mai
päreau nedumeriti ceilalti. Pentru el era de ajuns sä-l privesti si
trebuia sä fi convins de aceasta. « Dar cum sä priceapä pustii ästia! Dacä
l-ar fi väzut in timpul zborului! Da, atunci sigur cä n-ar mai fi avut
dubii”. L-a trezit din visare Angela:
-Victore, tu de cate ori ai zburat ?
Victor se gräbi sä raspundä, dar avu un moment de täcere. « Ce dracului
mai vrea si asta acum ! ».
-O datä, räspunse el domolit.
-Doar o singurä datä!? , accentuä miratä Angela.
-Da! Ce te miri asa?, o repezi Victor, nemultumit de intorsätura pe care
incepea sä o ia discutia.
-Si de cand esti la club?, continuä Angela atacul.
-De.....opt luni.
-Päi vezi !, sublinie Angela mai clar pozitia in care se gäsea cu adevärat
Victor.
-Ce sä väd ?! Dacä chiar vrei sä stii, atunci aflä cä sunt unii care de un
an s-au incris si incä nu i-a läsat antrenorul sä zboare, isi sustinu
nervos Victor pozitia castigatä panä acum.
-Mai au timp, decretä optimista Angela. Unii mai repede, altii mai tarziu,
dar panä la urma vor zbura cu totii. Principalul e sä nu
te.....impacientezi si panä la urmä vei ajunge sä te inalti la fel de usor
ca o pasäre.
Victor se incruntä, neconvenindu-i modul in care incepeau sä prindä teren
argumentele Angelei.Pustii incepuserä sä inalte capetele si sä priveascä
cu mandrie spre Angela, de parcä i-ar fi asigurat cä maine, cu sigurantä,
da´ cu sigurantä, vor zbura cu totii. Angela continuä victorioasä:
-Nici tu nu stiai acum opt luni cä o sä ajungi sä zbori cu deltaplanul.
Poate nici prin cap nu ti-ar fi trecut cä o sä ajungi la clubul
deltaplanoristilor si sä fii un component de bazä, asa cum ne-ai spus,
punctä malitios Angela. Putea fi oricare altul in locul täu. Ionel, Florin
sau Ghitä, sau Ovidiu.
-Cineee!? Ovidiu!?
Victor se puse pe un ras desträbälat. Era multumit cä a gäsit, in sfarsit,
fisura.
-Fii serioasä, fata! Pe Ovidiu l-ar lua vantul de pe deltaplan si ar da cu
el de pämant, de zici cä ce-a fost asta. Nu vezi cä-l suflä bicicleta cand
trece pe langä el!
Ovidiu intoarse capul, amärat de remarcä, privind pe sub gene spre
dealurile de unde intunericul se difracta cu incetul spre oras. Era un
bäiat firav, nu prea inalt si cu o mult prea maturizatä fatä pentru un
elev de clasa a opta.
-De ce vorbesti asa?, il musträ Angela. Parcä spuneai cä iti trebuie
agerime, indemanare si sä-ti cunosti cat mai bine deltaplanul, ca pe tine
insuti, ca sä poti zbura.
-Da, am spus. Dar totusiii !
Victor isi flexä bratul, pipäindu-si ca din gresealä muschiul,
admirandu-l.
-Eu oricum nu-l väd vreodatä pe Ovidiu zburand cu un deltaplan, conchide
el. Ar trebui sä am o imaginatie prea bolnavä!
Acestea fiind zise, Victor se pregäti sä plece. S-a indepärtat ca o mare
personalitate ce a acordat deja prea mult timp multimii de rand. Odatä
idolul plecat, Ionel si Florin nu au mai stat nici ei. Plecarä discutand
finalul. Angela se ridicä de pe bancä. Ovidiu privea mai departe inspre
dealuri. Intunericul venise pentru el ca o usurare.
-Haide sä mergem ... panä la magazin, sparse buba täcerii Angela.
I-a fost ciudä cä din glasul ei räzbätea o undä de compasiune pe care
Ovidiu, in situatia in care-l vedea Angela, o putea interpreta ca milä.
Ovidiu isi dezlipi cu greu privirile din negrul intelegätor al dealurilor.
Väzandu-i tristetea, Angela nu mai stia cum sä deschidä vorba. O incurcase
räu acea melancolie, sau ... nici nu stia cum sä-i spunä precis, din ochii
lui. Au mers un timp asa, unul langä altul, färä sä-si spunä nimic.
-Cine l-a väzut pe Victor cand a zburat ? Tu l-ai väzut ? , intrebä
Ovidiu.
-Nu, nu l-am väzut. Mi se pare cä a fost cu Vasilicä atunci. Dar nu stiu
sigur. De ce?
-Doar ....asa. As fi vrut sä-mi spunä cineva care a väzut cum a fost. Sau
dacä as fi putut sä merg eu sä väd!
Angela privi spre Ovidiu uimitä. Cät regret era in glasul säu. Pärea cä
uitase total de ofensa adusä. Si doar pentru faptul cä nu a putut sä
asiste la zborul cu deltaplanul al lui Victor era trist si amärat.
-Poate m-ar fi interesat si pe mine sä-l väd. Dar cand stiu cat e de
increzut, de parcä el ar fi inventat deltaplanul, nu mai am nici un chef.
Si cand mä gandesc cä sigur a tremurat din toti muschii lui, acolo sus,
chir cä nu mä mai intereseazä, isi explicä Angela aversiunea.
-De ce? Cand e atat de frumos si de bine sä zbori, spuse Ovidiu privind in
sus, spre intunericul intepat de lumina stelelor.
-E chiar atat de bine si frumos? Atunci de ce vomitä oamenii cand zboarä
cu avionul?
Ovidiu nu päru incurcat deloc de aceastä replicä a Angelei. Privea mai
departe inainte , spre ceva numai de el väzut.
-Una e sä zbori cu avionul si alceva cu deltaplanul. Crezi cä cineva care
a zburat cu deltaplanul a vomitat? Eu nu cred. Nu poti sä vomiti sau sä-ti
fie räu atunci cand simti vantul cum te asteaptä in fatä, cum te
imbrätiseazä cand il ajungi, cum .....
-Cum te imbrätiseazä?, nu l-a läsat Angela sä termine. Eu mai repede cred
cä te loveste. Si acolo sus trebuie sä batä vantul, nu glumä!
-Nu, nu te loveste. N-are cum sä te loveascä. Cand esti sus, esti ca si
cum ai fi vant. Vantul nu loveste vant.
Angela il privi, sincer uimitä. Niciodatä nu ar fi crezut cä täcutul
Ovidiu poate sä vorbeascä asa de frumos. Si inedit. Bänuia cä este un
bäietel inteligent, dar nu ghicise sä aibä inmagazinatä in el o asa
sensibilitate imaginativä. Chipul lui era acum luminat de o bucurie
läuntricä, pe care are prilejul sä o dezväluie cuiva.
-De unde esti atat de sigur de asta? Ai zburat vreodatä?
-Nu, spuse Ovidiu. Sau ....poate cä da.
-Cum adicä? , päru imediat nedumeritä Angela.
Ovidiu deschise gura, dar a rämas asa, nehotärat. Intr-un tarziu zise:
-Cand mergeam la bunica, mä jucam cu ceilalti copii pe un deal inalt,
singurul din locul acela, cäruia i se spunea “Tara vanturilor”. Bätea asa
de tare vantul acolo! Cati copii nu si-au pierdut cäciulile. Le lua vantul
si le ducea de nu le mai gäseau. Eram intr-o zi sus, in varf. Si bätea asa
de frumos vantul! Mi-am bägat bluza in pantalonul de trening si m-am dus
chiar in marginea dealului. Acolo e o pantä abruptä care coboarä cätre
niste livezi. Dar livezile sunt departe. Aici bate vantul cel mai tare. Si
cum stäteam pe margine, m-am tot inclinat cate putin spre livezi. Simteam
cum imi umflä vantul bluza de trening. Mi-am intins mainile si aproape cä
pluteam. M-am si ridicat putin de la pämant si am stat cateva secunde in
aer. Cred cä pluteam. Dacä m-as fi agätat bine cu mainile de pätura de
vant, as fi zburat. Dar .... nu stiu ! Mi-a fost fricä ... Fricä cä tot nu
as fi putut sä zbor, chiar dacä eram atat de sigur. Eram cu degetele la
marginea acelei päturi. Numai putin dacä mai ridicam mainile si mä aruncam
pe pätura de vant, as fi urcat mai sus, si apoi mai sus, mai departe. As
fi plutit pe acea päturä de vänt cat as fi dorit. Dacä as fi vrut sä mä
intorc, as fi cäutat o altä päturä de vant care sä mä aducä inapoi.
Angela se enervä din ce in ce mai tare. « Chistocul ästa imi toarnä la
minciuni de parc-as fi proasta sträzii. Chiar asa mä crede ? “. Dar Ovidiu
nici nu se uita la ea. Cu mainile descria prin aer miscärile pe care ar fi
vrut sä le facä atunci. Pärea transfigurat. Nu mai era copilul firav,
jignit de cei mai puternici, era stäpanitorul vantului. Angelei nu-i venea
sä creadä cat de mult se schimbase Ovidiu in timp ce povestea. Parcä ar fi
träit cu adevärat asa ceva, atat povestise de pätruns.Ii pläceau
descoperirile aflate despre acest bäietel. Erau dovada cä nu se inselase
in aprecierile ei si Ovidiu isi meritase atentia acordatä de ea. Era
foarte multumitä de flerul ei.
Ovidiu se opri cu mainile intinse ca niste aripi, ca apoi sä le lase
obosit in jos. Intoarse privirea spre Angela, dar aceasta se convinse cä
de fapt nu o vedea. Ochii lui mari cäutau ceva neväzut, realitatea era o
inutilitate pentru ei acum. Cu ajutorul imaginatiei, acestia väzuserä ceva
mult dorit si astfel anihilaserä functia lor normalä. Angela era sigurä cä
putea sä-i bage degetele in ochi. Nu si-ar fi dat seama, n-ar fi
reactionat deloc. Stätea incurcatä. Curios cum se simtea acum, langä el,
micä si nefolositoare.
-Ovidiule, eu trebuie sä merg totusi panä la magazin. Mai vii si tu ?
Ovidiu aruncä priviri speriate in jur, ca un avar ce si-a scäpat banii in
fundul unei präpästii si nu poate urmäri decat cäderea lor vertiginoasä
printre stanci.
-Äää.... nu stiu. Adicä vin, cum sä nu.
S-au indreptat spre magazin, mergand täcuti unul langä altul. Ovidiu
privea abätut in jos. Era amärat din nou. Angela nu stia nici ea ce sä mai
spunä. A cumpärat ce i-a zis maicä-sa, dar nu era sigurä dacä uitase sau
nu ceva. Tot drumul inapoi cätre casä au täcut. La usa de intrare in
blocul ei, Angela il strigä pe Ovidiu, väzand cä el nici nu se oprise din
mers:
-Ovidiule, maine searä iesi afarä? As vrea sä-mi mai povestesti despre
päturile acelea de vant. Bine?
-Äää, da. Sigur, confirmä slab Ovidiu.
Apoi se intoarse si-si continuä drumul. Angela il mai urmäri cu privirea
panä la intrarea acestuia in blocul lui.
# # # #
Ovidiu se zvarcolea neputincios in asternutul lipicios, greu si cald. N-a
mai putut rezista! Aproape cä fugii panä la fereasträ, deschizand-o
infrigurat. Simtind aerul proaspät cum ii scaldä främantarea, incepu sä se
linisteascä. Gandurile au prins a se limpezi si zbuciumul sä se stingä cu
incetul, rämanand doar o amenintare surdä, undeva in el. Scoase mainile pe
fereasträ. Erau transpirate si zefirul räcoros al noptii le fäcea bine.
Niciodatä nu i-a putut intelege pe cei care mergeau cu mainile in
buzunare. El n-ar fi putut merge asa pentru nimic in lume. Mainile
trebuiau sä simtä, nu sä stea in aerul imbacsit al buzunarelor,
lipsindu-le astfel de un simt elementar. Nu a putut suporta nici mänusile.
Le-a azvarlit din maini de mic, sä poatä afla täria viscolului si a
frigului, cu o pläcere nebunä.
Sus, stelele adanceau consistenta noptii cu bucurie. Imprästiate in tot,
adunate in tot, un amalgam de mister si chemare nedeslusitä, dorintä si
imensitate de necunoscut. Ovidiu le privea cu pläcere. Era o concordantä
intre acest amestec de lucruri miraculoase, incredibile, ascunse in
nestiinta oamenilor si sufletul säu, involburat de arome fine de
chihlimbar dar si de fum negru, de cauciuc puturos, ars de vreun amärat
langä o colibä incropitä din placaje si cartoane de la cutii de inghetatä.
Si totusi, isi preferä aceastä stare de incertitudine, linistitä dar
periculoasä ca o apä linä, maloasä, decat unei situatii clare care ar
trebui sä-l facä sä actioneze, sä se decidä in sfarsit. Si nu stia dacä
....... oh, poate cä ar fi fost totusi mai bine dacä s-ar hotäri, dar oare
va putea ........ si totusi cat de mult isi dorea!
Se mirä de el insusi, aducandu-si aminte de ce-i spusese Angelei. Sau mai
bine zis de cat i-a povestit. « M-am läsat furat de povestire. Si cat de
bine bätea vantul asearä ! M-as fi putut ridica din cativa pasi. » Intinse
mai mult mana, scotand-o pe geam afarä. « Da, acuma bate destul de slab
vantul. Ar trebui sä alerg cativa metri ca sä mä pot inälta. “ Atingerea
seducätoare a zefirului in palmä l-a fäcut sä fremete. Simtea cä aceasta
este una dintre päturile cele mai de jos, cea care te mentine putin in
plutire, dar de pe care trebuie sä urci imediat mai sus, fiindcä nu te
poate tine prea mult. Cat de mult ar fi vrut sä pluteascä, sä simtä
impactul dulce dintre päturile de vant, ca un val ce imbrätiseazä un alt
val, iar tu plutesti imaterial deasupra spumei, ca apoi sä te cufunzi
iaräsi ca intr-o pernä pufoasä, aer in aer, vant in vant. Simtea freamätul
crescandu-i, o dorintä nepotolitä de a se undui dupä forma vantului, de a
urca si cobori ca o frunzä vie, de a se läsa in grija lui maternä.
Picioarele ii ardeau. Presimtea cä dacä ar mai sta in fata ferestrei
deschise nu ar mai rezista mult. Cu maini neindemanatice se chinui sä
inchidä fereastra. A mai pierdut cateva minute stand pironit in fata
geamului, inchis ermetic, ca un seif blindat. Incertitudinea, nehotärarea
stäruiau in el ca o bilä grea, de plumb. S-a intins in pat. Bila grea de
plumb incepu sä se rostogoleascä chinuitor.
# # # #
Soarele stätea agätat misel cu ultimele raze de varfurile copacilor. Se
uita de acolo chioras la cei care isi continuau viata, färä sä le pese cä
el este surghiunuit pentru o noapte. Angela l-a väzut pe Ovidiu care, in
manä cu o plasä cu paine si cateva pachete, se indrepta spre blocul unde
locuia. L-a strigat si i-a fäcut semn sä vinä la ei. Ovidiu s-a oprit
nehotärat. Se uitä inspre blocul säu, ce se afla mai aproape decat banca
unde erau ceilalti copii. Se intoarse totusi din drum, destul de
nemultumit cä nu a putut sä scape de o intalnire ce isi propusese s-o
evite, o intalnire plicticoasä, nefolositoare. Ajuns langä bancä si-a
asezat cu grijä plasa de un colt al acesteia. Se simtea mai bine cu
mainile eliberate de povarä.
Langä Angela, Florin stätea impopotonat , cu capul sus, ca un cocos
bärbat. Ionel si Giana il ascultau cu interes:
-Am fost cu Victor astäzi la club. Am vorbit cu antrenorul. M-a inscris si
pe mine. De maine mä duc la antrenamente. A fost super ! N-am stiut cä
deltaplanul e atat de mare de aproape. Are o panzä albasträ, cu negru pe
margine. Pe ästa cred cä-l aleg eu!
Angela ii aruncä o privire dezaprobatoare. Dacä ar fi vorbit altcineva, nu
el, ar mai fi zis. Dar asa! Ce ai fi putut sä te astepti de la Florin,
copia micä a increzutului de Victor. O enervä si mai cumplit gura rämasä
cäscatä a Gianei, o prostutä de clasa a sasea, care rämanea tablou mai
ales cand dädea de Florin. Dintre toti, singurul care mai prezenta interes
pentru ea acum era Ovidiu, care-i pärea deocamdatä absent la discutie. Ce
päcat cä Ovidiu era doar in clasa a opta, cu un an mai mic decat ea. I-ar
fi pläcut sä fie de varsta lui Traian, bäiatul din a unsprezecea A, care-i
fäcea curte acum si cu care va merge sambätä la discotecä. Era sigurä cä
l-ar fi preferat pe Ovidiu, in aceastä situatie, decat pe Traian. Mai
incolo, cand va fi si Ovidiu la liceu, o sä-l ajute ea sä-si facä intrarea
printre fetele de varsta lui. Era un bäiat simpatic, pe care-l va ajuta cu
o pläcere ocrotitoare. Angela se hotäri sä nu-si mai piardä timpul langä
ceilalti pustani. In treacät, il agätä si pe Ovidiu. Ii salutä pe restul
färä nici o pläcere, adresandu-i-se dupä aceea doar lui Ovidiu :
-Mergem ? Nu mai räman mult afarä. Maine am ore grele, cu nebunul de la
mate. Il stii pe profu´de mate´din liceu ?
Ovidiu pornise cu Angela spre blocul acesteia, aflat cätre capätul
sträzii. Aici era mult mai bine. Stalpul de iluminat al sträzii bätea slab
spre banca din fata blocului, protejatä suplimentar de invazia activä a
luminii printr-un coviltir de trandafiri, agätati temeinic de fierul
forjat al pavilionului ce imprejmuia banca. Se asezä cuminte langä Angela,
pe locul unde-i fäcuse aceasta semn sä stea. Angela il apucä indräzneatä
de brat, recuperand dintr-o singurä miscare de intoarcere spre Ovidiu,
locul läsat liber intre ei pe bancä.
-Te-ai hotärat la ce clasä dai la liceu? Eu sunt la mate-fizicä.
Ovidiu incercä sä se gandeascä dacä intr-adevär s-a preocupat panä acuma
serios la ce clasä o sä se inscrie pentru liceu. Nu avea deocamdatä o
importantä stringentä pentru el. Chiar dacä nu mai erau decat vreo douä
luni panä la terminarea clasei a opta. Räspunse evaziv:
-S-ar putea sä mä inscriu la informaticä. Dar mi-ar fi pläcut sä fie si
clase de real-umanist la liceu. Ar fi fost mai interesant.
Angela rase:
-O sä te saturi de real-umanist cänd o sä dai de profa´de romanä. Mie deja
mi s-a urcat la cap de atatea lecturi, cate ne-a cerut panä acum. Deci,
n-o sä duci lipsä.
Angela se främanta, negäsind momentul potrivit sä-l devieze pe Ovidiu
cätre discutia din seara trecutä. Nici n-ar fi vrut sä-l abordeze ea
direct, i se pärea lipsit de tact si chiar putin jignitor ca tot ea sä-l
tragä de limbä pe Ovidiu, dupä atata atentie acordatä benevol in ultimele
minute. Dar acesta nu pärea sä intuiascä nimic din preocupärile ei,
ezitand sä o priveascä in ochi. Angela incercä sä-i prindä privirea, dar
nu reusi. Ovidiu se uita undeva aiurea, in spatiul verde din fata
blocului. Cele cateva lumini aprinse la geamurile locuintelor de la parter
erau destul de departe fatä de bancä, incat sä-i dea bänuialä Angelei cä
ar putea fi auziti sau spionati de cineva care ar fi stat la fereasträ.
-Haide, povesteste-mi despre päturile acelea de vant. Unde ai citit despre
ele?
Ovidiu se scuturä din amorteala vorbelor auzite panä acum. Incepu färä
chef sä-i explice Angelei:
-Nu am citit nicäieri despre ele. Asa le simt eu. Ca niste straturi de
aer, unul peste altul.
-Ce frumos!, comentä incitant Angela. Eu nu prea mä dau in vant, .... dupä
vant! , rase ea, incercand sä destindä si mai mult atmosfera. Dar cine
te-a invätat sä ...., nici nu stiu cum sä zic, sä iti dai seama unde sunt
si cate sunt päturile astea de vant ?
Ovidiu se uitä la Angela, curios cä este atat de interesatä de toatä
povestea. Ii pläcea chipul deschis, destins si mereu surazätor al Angelei.
Era o fatä frumoasä si cu tot intunericul, ce incepea sä se lase usor,
fata ei radia bucurie si interes. Ovidiu se simti mägulit si indatorat de
acestä atentie delicatä. Incercä sä-i explice mai pe larg:
-Nu stiu exact de cand. Poate de atunci, de cand mä jucam cu ceilalti
copii , pe “Tara vanturilor”. Mie mi se pare cä de mult timp. Si cel mai
bine simt päturile cu palmele. Cele de jos sunt moi, usoare si nu au
vitezä destulä ca sä te ridice. Oricum, ca sä te poti inälta trebuie sä
alergi cativa metri si cand ai simtit cä esti langä pätura de vant
urmätoare, cea de deasupra, nu trebuie decat sä te arunci pe ea si de aici
poti incepe zborul. Te mentii pe aceastä päturä panä prinzi alta care este
mai sus si mai groasä. Cu ea poti sä te inalti mai sus si automat ai si o
vitezä mai mare cu care plutesti. Cand vrei sä te intorci, cauti o päturä
de vant care se deplaseazä invers, te pui pe ea si te va aduce inapoi. De
obicei, la aceeasi inältime gäsesti destul de aproape päturi care te duc
sau te aduc inapoi. Zece, cincisprezece metri intre ele. Iar cand ai prins
o päturä bunä, poti sä plutesti pe ea cat vrei. Stii sä inoti?
Ovidiu nu mai asteptä räspunsul Angelei, ci continuä legat explicatiile:
- E aproape la fel cum ai inota, dar in vant. La fel te ridicä si
valurile, apoi te coboarä. Numai cä la mare, la nivelul lor, valurile sunt
mai puternice decat vantul si te absorb.
Angela era tot mai incantatä. Nu se chinuia sä analizeze tot ce-i spunea
Ovidiu, chiar dacä avusese la un moment dat impresia unor povesti destul
de naive. O bucura, mult, infläcärarea ce treptat pusese stäpanire pe
Ovidiu si mai ales faptul cä nu simtea nimic smecheresc in toatä povestea
lui. Nu era acea infatuare si disimulare parsivä a intamplärii, umflatä si
ingrosatä cat mai mult din modul de povestire, voit aventuroasä, cu care
majoritatea bäietilor incearcä sä capteze atentia fetelor din jur. Ovidiu
povestea mai mult pentru el si poate mai putin pentru oricine l-ar fi
ascultat. Angela interveni cäldut, incercand sä-l avante si mai tare pe
Ovidiu:
-Vai, ce räu imi pare cä nu stiu nici mäcar sä inot! Nici nu mai vorbesc
dacä mi-as da seama cä ar fi sau nu päturi de vant. Pentru mine bate
vantul. Chiar nu pot sä-mi dau deocamdatä seama de mai mult. Spune-mi,
aratä-mi cum simti tu päturile de vant?
Ovidiu zambi intelegätor:
-Poate cä nu te-a interesat panä acuma, de aceea ti se pare cä nu le
simti. Uite, aici, cam de la nivelul acesta incepe prima pätura de vant,
cea mai de jos.
In timp ce explica, Ovidiu s-a ridicat de pe bancä, scotandu-si delicat
bratul drept tinut intre palmele calde ale Angelei. A inaintat doi metri
inspre stradä, intrand in marginea conului de luminä aruncat de stalpul ce
ilumina strada. Se aplecä, tinand mana la vreo douäzeci, treizeci de
centimetri de asfalt:
-Vezi, aici nu se simte aproape deloc cum suflä vantul. E prea jos. Dar
aici, deja se simte binisor prima päturä de vant, cea care te mentine
putin in plutire si de pe care poti urca mai sus.
Ovidiu ii aräta Angelei un nivel, undeva la inältimea pieptului. Apoi
continuä, acompaniind vorbele cu miscäri si indicatii ale mainilor:
-Aici suntem intre blocuri si e mai greu sä iti dai seama cam de unde
incepe pätura si ce directie are. Dar in stradä, care e liberä de
obstacole pe o distantä mai mare, se simt foarte bine päturile de vant.
Ovidiu mai inaintä cativa pasi, ajungand in stradä. De aici, vorbea mai
tare si explica cu gesturi largi, neinfranate de spatiu ocupat de alte
lucruri. Angela s-a apropiat la cativa metri de el, neräbdätoare, curioasä
dar si cu teamä de aparitia unui public nedorit, care sä-i fure din
cantitatea spectacolului derulat doar pentru ea. Ovidiu era intors in
lungul sträzii, cu fata spre centrul orasului:
-Deja aici se simte puternic prima päturä de vant. Bate bine chiar spre
oras. Vine dinspre dealurile de langä blocurile noastre. E chiar bunä
pentru ridicare! Dacä acuma alergi cativa metri si te-ai cätärat pe ea, te
va mentine sigur in aer.
In timp ce povestea, Ovidiu incepu sä alerge pe stradä si dintr-un salt,
cu mainile intinse inainte, se aruncä pe prima päturä de vant. Pätura de
vant era bunä. Groasä, consistentä, il mentinu färä nici o dificultate pe
bäiat. Ovidiu se läsä purtat de ea, in plutire, panä la intersectia
sträzii lor cu strada “Constructorilor”. O simti imediat pe cealaltä, mai
inaltä si rapidä. Se cätärä pe ea, cu o unduire viguroasä din corp si
impingandu-se cu picioarele in pätura de vant pe care plutise panä acum.
Inältarea a fost linä, mlädioasä. Ovidiu se läsä imbrancit cu pläcere de
consistenta noii sale päturi de vant. Intinse mainile, ca o machetä crudä
de planor, infulecand prin toatä pielea bucuria zborului, a plutirii
firesti si normale prin aer. Dedesubt, observä cativa copii care alergau
pe stradä, chiar sub el. “ Ce mici erau!”. Pätura il ridicase destul de
sus. Deliciul zborului il fäcuse sä uite de timp si de distante. Plutea
aproape de mijlocul orasului, deasupra blocurilor. « Mai bine s-ar
intoarce. O läsase singurä pe Angela.”.
Dupä vreo cinci metri de plutire, simti pätura de vant ce mergea in sens
invers. Se aruncä pe ea. Saltul fusese cam brusc, se dezechilibrä putin
din plutirea unduioasä, dar se redresä imediat intinzand bine bratele, ca
niste aripi. Zborul era perfect. Ocoli un bloc de pe strada “Scolii”,
undeva intre nivelul trei si patru al etajelor acestuia, ca sä isi
pregäteascä coborarea in lungul sträzii lor. Incepea sä-i parä räu cä
trebuie sä-si opreascä zborul. Era atat de bine si firesc!
# # # #
Cam din dreptul stalpului de iluminat ce se afla in capätul sträzii lor,
partea ce ducea cätre oras, cobori sub nivelul acestuia. Fusese destul de
usor. A inclinat mainile in jos si imediat a sträpuns pätura ce-l tinea,
ajungand mai jos. Pe la mijlocul sträzii, mai cobori o päturä de vant,
pregätindu-si aterizarea. S-a opus cu spatele päturii prime, ce-l mentinea
in plutire si imediat ajunse in pozitie verticalä, coborand franat cätre
asfalt. Cum atinse pämantul, alergä cativa pasi pentru a atenua cat mai
bine impactul coborarii. Era din nou pe stradä, aproape de stalpul de
iluminat din fata blocului Angelei. Se gandi cä de acum va trebui sä fie
mult mai atent la masini. Le scäpase cu totul din vedere. Noroc cä era
searä si nu circula nimeni pe stradä.
Isi simti picioarele din nou grele, gravitationale. Parcä s-ar fi ingräsat
in timpul zborului, asa de greu isi ducea acum corpul. Strada era in
continuare pustie. Toti copii plecaserä. Se indreptä spre banca unde a
stat de vorbä cu Angela. Era fericit cä a prins o searä cu vant bun,
linistit dar serios, care l-a ajutat mult. Obisnuindu-si ochii cu
semiintunericul ce inconjura banca si trandafirii cätärätori din jurul ei,
observä cä este goalä. Ii päru räu cä nu l-a mai asteptat incä putin
Angela. Acum ar fi putut sä inteleagä mai usor explicatiile lui despre
päturile de vant.
-Nu! Nu te mai apropia!
Strigätul, in ciuda stridentei sale si a decibelilor in numär necuviincios
pentru searä, era rugätor, implorator, cu un surplus de frecvente inalte,
de fricä. Ovidiu s-a oprit buimac,cäutand sä gäseascä in intuneric
posesorul vocii inspäimantate. Ascunsä dupä un colt al bäncii, pititä
intre spinii trandafirilor din jur, Angela privea cu ochii mari, dezgoliti
de fricä, spre Ovidiu. Cu o manä se tinea de fierul forjat ce sustinea
scandurile bäncii, iar cealaltä manä o ridicase inainte, ca o barierä
fragilä, de care n-ar fi suportat sä se mai apropie cel din fata ei:
-Stai acolo, nu veni spre mine! Te rog, nu veni spre mine!
-Angela, tot eu sunt,Ovidiu.
Angela nu a mai asteptat nici o clipä de explicatie. Cu agerimea unei
pisici speriate ce a socotit cä distanta fatä de dusmanul ei este prea
micä, Angela se ridicä si o tasni spre usa blocului, agätand cateva ramuri
de trandafiri cu hainele, smulgandu-le si tarandu-le cu ea in bloc. Nu
aprinse nici mäcar lumina pe scäri, se auzea doar tropotul vertiginos al
pasilor ce urcau treptele din douä in douä, pe intuneric, o bufniturä
surdä, dar scurtä si din nou, mai rapid, sunetul pasilor ce fugeau pe
scäri. In intunericul vräjmas al serii se mai auzi doar sunetul clar al
unei usi trantite cu mare repezealä.
Zgomotul usii inchise il lovi pe Ovidiu cu putere in piept. Toatä bucuria
zborului, a plutirii, a acestei seri minunate se cobori, nefolositoare, in
picioare, atarnand cu realä gravitatie de Ovidiu, ca un balast ud, greu si
incovoietor. Singurätatea noii situatii il impresura din toate pärtile.
Zäri plasa unde avea cumpäräturile fäcute mai inainte. O luä de pe coltul
bäncii si porni späsit cätre casä. Ajuns la intrarea in bloc, se intoarse
si privi spre stradä. Pustiu, intuneric si semiintuneric, umbrele statice
ale obiectelor nemiscate brodau accentuat singurätatea pufoasä a locurilor
de joacä ale lui Ovidiu. In lungul ei, strada strälucea de singurätate. La
douä blocuri distantä, usa de intrare, ce era cräpatä putin, a scäpat din
mana copiilor ascunsi in interiorul blocului, de unde spionau spre stradä,
icnind un zgomot lugubru, de metal neuns. Iaräsi liniste, o liniste
victorioasä a staticii. Nu se mai auzi nici un zgomot, timid ori mäcar
curios, chiar dacä Ovidiu a ajuns in casä, inchizand incet, infinit de
incet, usa apartamentului unde locuia.
# # # #
Soarele strälucea curat, misunand activ prin puzderia de oameni treziti
dis de dimineatä. Ovidiu cobora scärile. Usa apartamentului doamnei
Vasilescu se deschise larg, ca apoi sä fie trantitä instantaneu inapoi,
cand aceasta l-a zärit pe Ovidiu. Nu a bägat-o prea mult in seamä, gräbit
sä ajungä la scoalä. Primele douä ore au decurs aproape normal. Apoi
incepu sä simtä aversiunea temätoare a celor din jur. In timpul celei de a
doua pauze, nimeni nu s-a mai apropiat de el. Doar in prima pauzä Stefan,
un bäiat din cealaltä clasä de a opta, il intrebase, nedumerindu-l pe
Ovidiu, ce mai face, cum se simte, ce va face la sfarsitul säptämanii. De
altfel, cu Stefan nu schimba douäzeci de vorbe intr-o säptämanä. Nu erau
chiar atat de apropiati si locuiau destul de departe unul de celälalt.
Apoi surprinse susoteli intre bäieti si priviri piezise ale colegilor,
imediat intrerupte dacä el le observa. Se bucurä cä astäzi au doar patru
ore. Plecä rapid spre casä. In jurul säu, nici un cunoscut. A ajuns acasä
färä sä poatä spune un bunä-ziua, chiar si cuiva mai putin apropiat.
# # # #
Seara cobora agale dinspre dealuri. Ovidiu inchise geamul. Afarä era putin
innorat, dar cald. Deocamdatä, ploaia era departe. Pe birou, caietele
stäteau teanc. Isi terminase temele pentru luni si cele pentru marti, care
le stia. Trebuia sä mai meargä la scoalä pentru a avea alte teme de
rezolvat pentru acasä. Servieta era pregätitä cu tot ce trebuia pentru
lunea viitoare, de cateva ceasuri. Nu mai avea nimic de fäcut pentru
scoalä. Timpul liber incepea sä-l muste cu gandurile negre ale zilei. A
fost bine panä a avut lectii de fäcut. Acum se invartea ca un cäräbus
prins intr-o cutie cu chibrituri.
Se hotäri cu greu. Iesi din camerä si se incältä cu adidasii. Auzindu-l,
maicä-sa ii strigä din bucätärie, unde fäcea mancare:
-Ovidiule, sä nu stai mult afarä. Maine o sä plecäm devreme la bunicä-ta.
Taicä-tu vine mai repede acasä si plecäm imediat. Sä-ti pregätesti si tu
cateva haine pentru la tarä. Nu mänanci acum ?
-Nu, mamä. Lasä-mi pe masä. Mänanc cand vin de afarä. Nu cred c-o sä stau
mult. Pa!
Iesi, inchizand usor usa apartamentului. In holul blocului era liniste.
Cobori cu o teamä nelämuritä. Afarä se inserase. Se uitä spre celelalte
blocuri. Nu era nimeni afarä. Incercä totusi, sperand cä Angela ar putea
fi pe bancä, in fata blocului ei. Dupä cativa pasi fäcuti pe stradä, teama
se intregi, sigurä de ea. Banca era pustie. Cei cativa copii pe care ii
väzuse la vreo trei blocuri mai incolo dispäruserä si ei intre timp. Se
gandi sä o caute pe Angela acasä, dar imediat gandul se rupse ca o
pojghitä falsä de ghiatä, topitä de amintirea serii trecute. Inaintä pe
stradä, gol de neintelegerea acestei situatii.
-Ovidiu, imi rästorni si mie gäletusa?
Rugämintea caldä venise de la Ofelia, o fetitä de grädinitä, intarziatä in
pläcerea jocului la groapa de nisip. Ovidiu nici nu a observat-o, chiar
dacä trecuse la cativa pasi de ea. S-a intors bucuros. Ofelia ii aräta
gäletusa ei, indesatä bine cu nisip.
-Vreau sä mai fac un castel. Uite, am trei.
-Aici e bine?, o intrebä Ovidiu, asezand gäletusa cu gura in jos, in linie
cu celelalte castele de nisip.
Ce bine ii fäcea acest suflet mic si deschis, färä nici o urmä de calcul
sau teamä in el. Ofelia asezä ea gäletusa cativa centimetri mai aproape de
celelalte castele de nisip. Apoi ii intinse lopätica:
-Bate tare cu lopätica. Am pus multä apä in nisip, ca sä-mi iasä bine
formele. Si acuma nu mai vrea sä cadä din gäletusä.
Aplecat langä ea, Ovidiu bätu bine cu lopätica exteriorul gäletusii de
plastic. Apoi o ridicä incet, rotind-o, de pe forma de nisip.
-Vai , ce frumos a iesit! Ovidiule, hai, te rog, mai fä-mi un castel!. Al
täu e cel mai bun.
Ovidiu se apucä sä punä din nou nisip in gäletusä, bucuros de companie.
Din holul blocului, din intunericul protector al zidurilor iesi Dana, sora
mai mare a Ofeliei. Se apropia de groapa de nisip tiptil, ca un animal
pornit, prin impresurare, la vanätoare. Observand-o, Ovidiu a inteles
repede si s-a ridicat, indepärtandu-se cativa pasi de locul de joacä al
fetitei. Ofelia n-a mai apucat sä-i spunä nimic, uitandu-se doar
nedumeritä la Ovidiu, nepricepand de ce nu-i mai face formele de nisip
promise. Dana o insfäcä de o manä pe Ofelia si o tari cu vitezä in bloc. A
läsat toate jucäriile surorii ei in groapa de nisip. Important pentru ea
era cä reusise sä-si ia prada pentru care-si fäcea griji. Ar fi vrut sä-i
spunä ceva, s-o intrebe de ce ii era fricä, dar in fata usii trantite a
blocului mureau toate posibilitätile de a spera intr-o minimä atentie din
partea cuiva. Se indreptä cätre oras.
In holul blocului urmätor ghici mai multi copii ascunsi inäuntru. Usa era
putin cräpatä si recunoscu glasul lui Victor, ce vorbea dinäuntru:
-Il iau de gat si dau cu el de nu se vede ! Sunteti prosti si fricosi
toti. Care vine cu mine ?
Cu toate cä Ovidiu a asteptat mai multe minute, indiferent ce s-ar fi
intamplat dupä aceea, din holul blocului nu-i räspunse decat linistea grea
a intunericului.
Se plimbä hai-hui pe sträzile din centru, unde lumea nu-l cunostea. Nu
prea mult timp, amintindu-si de discutia avutä cu cu maicä-sa. Inainte de
a intra, incet si tot mai precaut, in bloc, se uitä din nou in lungul
sträzii lor. Pustiu, luminä galbenä, aruncatä din belsug de stalpii de
iluminat, care nu folosea decat singurätätii. A intrat aproape tiptil in
bloc, färä nici un zgomot. Urcand cateva scäri, recunoscu vocile celor
douä femei de la etajul intai, care discutau probabil in fata usilor, in
intunericul complice al casei scärilor. Doamna Vasilescu, o vivace
gospodinä de nouäzeci de kilograme, diriguitorul si elementul antrenant al
intregii scäri de bloc pentru activitätile comune ale locatarilor, ii
explica inversunatä doamnei Filip,vecina ei :
-Intai fac o ditamai reclamatia la asociatia de locatari. Dar nu e
admisibil sä locuiesti in bloc cu asemenea specimene! Sä se mute cu totii,
sä-si ducä copilul la spital, sä-l trateze. Pe mine nu mä intereseazä ! Sä
facä ce-or vrea, dar sä fie dati afarä din bloc in doi timpi si trei
miscäri. Cand mä gandesc cat am muncit tot anul ästa, sä-mi pun faiantä in
bucätärie si in baie, sä-mi inchid balconul si acum sä mä trezesc cä stau
in bloc cu un monstru. Asa ceva este inadmisibil ! Sä se care cu totii de
la noi din bloc !
Doamna Filip incercä sä-i inmoaie vräjmäsia :
-Eu stiu, doamnä Vasilescu ?! Copii inventeazä multe. Ce e tantar la
capätul sträzii, la noi ajunge armäsar.
-Nici vorbä, draga mea !, o asigurä doamna Vasilescu. Florin al meu mi-a
povestit tot ce s-a intamplat. Si el stie de la scoalä, de la colegi. Mä
mir cä-l mai primeste la ore. Dar nu mä opresc eu aici ! Am sä fac
reclamatie la scoalä, sä-l dea afarä, sä-l trimitä la scolile alea
speciale, de nebuni. Ästa nu are ce cäuta in aceeasi scoalä in care invatä
bäiatul meu.
-Ce s-a intamplat exact, totusi?, incercä doamna Filip sä-si limpezeascä
neclaritätile.
-Acum nici nu mai conteazä, hotäri sigur doamna Vasilescu. Principalul e
sä-l trimitem pe monstru unde-i e locul si cu toatä familia lui
blestematä. Cat mai repede! Si cand mä gandesc cä am trecut de atatea ori
pe langä el si Florin al meu s-a jucat la scoalä si in fata blocului cu
el, mi se face pärul mäciucä. Stai cu cineva de atatia ani in acelasi bloc
si nu stii cä-i diavolul! Doamne, apärä-ne si fereste-ne, preabunule si
milostivule!Doamnä Filip, mä duc sä citesc niste rugäciuni altfel pic in
momentul ästa. Noapte bunä!
-Noapte bunä,doamnä Vasilescu!
Cele douä usi s-au inchis aproape concomitent, absorbind gälägia inutilä.
Prin intuneric, Ovidiu urcä in vitezä scärile, intrand in casä. Räsuflä
usurat cand incuie usa. Vorbele doamnei Vasilescu nu le prea bäga in
seamä. Ea si cu “bäiatul meu, Florin” erau ultimii de la care Ovidiu ar fi
avut nevoie de intelegere. In schimb, il preocupa situatia uratä in care
puteau fi pusi pärintii lui, de acum incolo. Si mai ales din partea
doamnei Vasilescu. Din nefericire pentru el, isi dädea seama acum de
totalitatea consecintelor serii trecute, consecinte ce se räsfrangeau mult
mai dureros pentru pärintii lui. Durerea gandurilor lui fatä de Angela si
ceilalti copii era doar o micä parte din ceea ce s-a schimbat rapid si
abrupt in viata lui. Si chiar dacä ii era greu sä accepte, era convins cä
si de acum inainte nimic nu va mai fi asa cum a fost bine odatä.
# # # #
Se trezise cu un gand clar. Trezirea lui fusese tocmai rezultatul acelui
vis salvator. Era ud leoarcä. Ii venea sä plangä. Era solutia salvatoare
si acum nu-si mai amintea nimic. In disperarea sälbaticä de a-si aduce
aminte ceva crestea un gol si mai mare, din care nu se auzeau decat
vorbele doamnei Vasilescu si vedea pumnii inclestati ai lui Florin,
indreptati cätre el.
Deschise fereastra incet, färä sä facä gälägie atunci cand a tras perdeaua
la o parte. N-ar fi vrut sä-i deranjeze pe pärintii lui. Mäcar cu atata
sä-i ocroteascä. Aerul curat al diminetii il salutä färä nici o
prejudecatä. Noaptea dädea incä picioare in somn unei dimineti innourate.
Ce bine cä de la fereastra apartamentului lor se vedeau numai dealurile
din depärtare. Nici un bloc nu pangärea intrarea binefäcätoare a vantului
de dimineatä in camerä. Vantul sufla putin agitat, aducand estompat firave
zgomote dinspre pädure. Conturul gri al dealurilor era delimitat mai bine
atunci cand scäpau cateva dungi fosforescente dintre norii matinali. Mai
aproape, Ovidiu ghicea lacurile cu stufäris nou, proaspät prin care se
jucase la sfarsitul säptämanii trecute, incercand sä prindä cu ceilalti
copii ratele sälbatice ce se aciuaserä acolo din belsug, in anul acesta.
Apoi viile, cu liniile lor drepte ce coafau colinele de langä oras. Si
blocul lor, si apoi alte blocuri, si strada, si copiii. Si totusi atat de
pustiu.
Amintirea gandului avut ii tasni cu violentä. Ovidiu radea de bucuria
reintalnirii cu el. Ce simplu era! Acuma intelegea deplin fuga Angelei,
spaima celorlalti copii, chiar si vorbele urate ale doamnei Vasilescu. Era
singur atunci cand zbura! Era doar el singur! Ce simplä era solutia
salvatoare! Si cat de bucuros o va aplica. Asa va trebui sä facä! O sä-i
invete pe toti copiii sä zboare. Prima datä le va aräta cum sä simtä
päturile de vant, apoi cu cei mai curajosi va incepe primele zboruri. Se
vor juca plutind in jurul blocurilor, peste vii, peste dealuri. Pe Angela
o s-o invete printre primii sä zboare. Mai mult ca sigur cä o sä invete
repede. O sä aibä grijä sä nu cumva sä se accidenteze cineva. Nu-i va läsa
sä se ridice panä nu va fi sigur cä stiu bine totul si nu pot päti nimic.
O sä-i invete chiar si pe Victor si pe “bäiatul meu, Florin”. Rase in
sinea lui, gandindu-se cum o sä alerge pe sub ei doamna Vasilescu,
strigandu-l pe Florin sä intre in casä. Prima datä ii va inväta pe toti
prietenii lui sä zboare, pe ceilalti copii de pe strada lor, colegii lui.
Cei mai buni au sä-i invete pe ceilalti prieteni ai lor. In vacanta de
varä, mai mult ca sigur cä aproape toti vor inväta sä zboare. Eventual
doar cei ce vor fi plecati din oras , sä scape prilejul.
Ovidiu se cätärä cu fundul pe fereasträ. Lumina bätea timid la poarta
noptii. Vantul se mai domolise , inconjurandu-l cu prietenie de umeri,
aträgandu-l imbietor. Se vor juca cu totii, plutind. Fotbal, tenis, volei
in aer. Mai nasol de cine va trebui sä coboare atunci cand mingea o sä
cadä jos. Se ridicä in picioare, cu o dorintä nesätioasä. De acum nu mai
era nici un pericol. Chiar din urmätoare säptämana va incepe primele
lectii. Poate o sä apuce sä-i explice Angelei in aceastä dimineatä totul,
inainte de a pleca la bunici. Va fi ultimul zbor de unul singur. Doar el
acum, copilul “Tärii vanturilor”. In picioare, in cadrul ferestrei
camerei, se uitä la cei peste zece metri de sub el. Nu ii era fricä deloc.
Era deplin convins de prietenia solidä a vantului. Si de temeinicia
acestei prietenii.
Avantul initial a fost suficient ca sä-l ridice in cateva clipe desupra
blocurilor. Ce bine era! Vantul il sustinea gingas, chemandu-l mai sus.
Mai urcä o päturä de vant. Vedea acum orasul panä spre capät. Ce frumos
era orasul lor!. Blocurile asistau, spectatori cinstiti, la plutirea
flämandä a lui Ovidiu. Se indreptä cätre dealuri. S-ar fi dus panä la
pädure, dar nu avea timp destul in aceastä dimineatä. Trebuia sä plece
devreme la bunici. Era mai bine sä le explice el pärintilor ultimele
evenimente, decat sä afle de la altii. Dedesubtul lui sticleau lacurile si
stufärisul dansa lin, pe toatä suprafata sa. Era mai mult decat isi
imagina el, atunci cand se juca jos, prin stufäris. Mai urcä o päturä de
vant si se intoarse pe spate, plutind cu ochii inchisi la cer. Luminile ce
scäpau dintre cutele norilor erau mult mai puternice aici, sus. Vantul il
sustinea si cerul il aträgea tot mai sus, ca un magnet pärintesc. Pärintii
lui vor fi mandri de el. Si toti pärintii vor putea fi mandri de copii
lor, care zboarä. Zambi putin, dar apoi gandul deveni serios. Era ultimul
lui zbor pe spate, cu ochii inchisi. De acum incolo va trebui sä aibä
grijä si de ceilalti, din jurul lui. Vor trebui, cu timpul, sä-si facä si
niste reguli de circulatie in timpul zborului, ca sä nu se ciocneascä unii
de altii. Doar acum vantul mai este doar al lui !
# # # #
Arsura, la inceput punctiformä, se läti cu repeziciune in tot corpul. Mii
de scantei interioare, mici dar foarte incinse, ii populau pieptul. Socul
a fost mare, dezechilibrandu-l din plutire. Dar vantul, prietenul säu, l-a
ajutat imediat sä-si revinä din cädere. Acum il räcorea din toate
puterile, incercand sä-i domoleascä focul din piept. Valuri spiralate de
abur inecäcios si fum negru se infiripau subtil in mintea si tot corpul
lui Ovidiu, venind de undeva, de dedesubtul lui. Incercau sä-l absoarbä,
sä-l inece, sä-l tragä in jos. Se uitä la mana sa, tinutä in palmä de
vant. Cu catä grijä si fortä il proteja vantul, prietenul lui.
Dar a doua izbiturä a fost mai puternicä. Pe langä tepii de foc, pe care-i
imprästie in tot corpul, acuma lipi de el o mie de greutäti mari,
plumburoase, care-l dezechilibrarä si mai tare. Fumul negru, inecäcios, ce
venea de jos impingea cu brutalitate din jurul lui vantul. Ovidiu ii väzu
chipul disperat, cand vantul isi dädu seama cä nu-l mai poate proteja.
Valurile de fum negru il invartirä de cateva ori, insurubandu-l intr-o
cädere irezistibilä spre pämant. Ii päru räu cä nici nu apucase sä-si ia
la revedere de la vantul säu, ii päru räu cä nici nu apucase sä invete
cativa copii mäcar sä zboare, ii päru räu panä la lacrimi de nepläcerile
ce le-ar putea aduce scumpilor lui pärinti, ii päru räu. Dar tot mai nasol
va fi de cel care va trebui sä coboare dupä minge, atunci cand o sä cadä
pe pämant!
# # # #
Urletul lugubru al ogarului se auzi imediat cum acesta a pätruns in
stufäris.
-Dumnezeii vostri de braconieri, cu capcanele voastre!
Vanätorul o luä la fugä imediat, panä nu era prea tarziu pentru cainele
säu. Panä acum gäsise patru capcane mari, metalice, bine ascutite, puse in
stufäris de braconieri. Dar cainele alerga din nou nebuneste spre lacuri.
Vanätorul s-a oprit si cu pusca pregätitä, inträ incet in stufäris. Dädea
la o parte färä zgomot lästärisul si trestiile. Privelistea vanatului
gäsit il amuti. Aruncä innebunit pusca langä vanat, alergand sälbatic
afarä din stufäris.
Vanatul, o pasäre mare, cäzutä färä viatä intre trestii, cu aripile
intinse, ränea pämantul prin toate cele zece degete.
Nutiu Constantin ; Filderstadt; 20. 09 . 2004.
|
