Vis de emigrant

Cǎţeluş cu pǎru’ creţ

Şi-a lǎsat al lui coteţ,

Puse coada pe spinare

Şi plecǎ în lumea mare,

Cu o diplomǎ mǎi frate,

(Cǎ dormea la Facultate)

Vreo trei fire de verdeaţǎ

Neavând decât mǎtreaţǎ,

Limba o lǎtra la şcoalǎ

Fiind internaţionalǎ,

O valizǎ mititicǎ,

O boccea, o sacoşicǎ,

Agǎţatǎ-i sta de toartǎ,

Sǎ nu uit, a lui consoartǎ

Într-un mini-jup-parol,

De scǎpǎ şi de control,

Frate, la aeroport

Bun tocmai pentru export;

Cǎţeluş cu pǎr buclat,

Stând la umbrǎ a visat

Covrigei cu mac, cu sare,

Peste mǎri, peste hotare,

Mulţi şi calzi, aşa grǎmadǎ

De se-nghesuiau pe coadǎ

Şi ciolane, da’ babane

Şi volane, de merţane,

Din cer cǎ picau frumos,

Doar sǎ le ia de pe jos,

Pe alese, pe culese,

Fǎrǎ jene între fese…

Dar sǎ nu o mai lungesc,

Ce sǎ vǎ mai povestesc !!...

Cǎţeluş cu pǎru’ creţ,

Cǎzu chiar de nǎtǎfleţ,

Ajungând peste ocean,

Visul lui de-acu’ un an

A-nţeles c-a fost, mǎi frate

Din “desene animate”:

Câini cu covrigei în coadǎ

Nu gaseşti pe nici o stradǎ,

Iarǎ ploaia nu coboarǎ

Din cer, decât apǎ chioarǎ,

Nu merţane, nu ciolane,

Da’ nici vorbǎ de babane,

Nici mǎcar un osuleţ,

Ori chiştoc mai lunguieţ !...

Vǎzând el cum şade treaba,

Cǎ nici umbra nu-i degeaba,

Pentru oase din bǎncuţe

Trebuia dat din lǎbuţe

Şi nu îi şedea frumos

Sǎ dea la munca de jos,

Iar cu meseria lui

În cap nu lovea un cui,

A fost pus în faţa sorţii

De-i picǎ toţi cârlionţii;

Cǎţeluş cu permanent

Deveni mai insistent,

Cǎ, cerând un sfat lui Zdreanţǎ

Vǎr primar (prin alianţǎ)

Şi el om cu facultate,

(Doi ani pentru fals în acte)

Care nu demult şi-a luat

Pe ouǎ un doctorat,

Iar acum, din gǎinar

Taie frunze de arţar,

Se simţi cam luat din oalǎ

Auzind din nou de şcoalǎ,

Cǎci sub dud la el in sat,

Era prea calificat,

Iar aicea sub arţari,

Guvernanţii ǎştia mari

Nu îi permiteau, sǎ mor,

Sǎ ridice un picior ;

Şi-ncepu sǎ studieze

Ca sǎ se reprofileze :

Fǎcu şcoli de coafeze,

Fǎcu şcoli de stewardeze,

Fǎcu (şi-asta pentru teze !)

La seral şi pekineze

Şi dizeoze şi stripteoze,

Mamǎǎǎ…viaţǎ ca pe roze…

Şi-atât s-a specializat

Şi supra…calificat,

Cǎţeluşa lui buclatǎ,

Partenera lui, de fatǎ,

Cu care-mpǎrţea odatǎ

Pîine neagrǎ, chiar uscatǎ,

Albǎ şi imaculatǎ

Neavând mǎcar o patǎ,

Gospodinǎ şi curatǎ,

Harnicǎ, manieratǎ,

Nu lǎtra neîntrebatǎ

Nici la Lunǎ, nici la poartǎ…

În lumea…civilizatǎ

Arǎtând chiar demodatǎ,

Piesǎ veche şi uzatǎ,

Se trezi…abandonatǎ ;

Cǎţeluş cu pǎr tapat

Dupǎ un vis agitat,

Se trezi ca sǎ constate

O crudǎ realitate :

Anii, se scurgeau se pare

Fǎrǎ vreo discriminare

Şi tot dând din coalţe-n coalţe,

(Cum mai ricoşeazǎ gloanţe)

Cu probleme, cu belele,

Nu mai menţionez, cǎţele,

Alerga (mǎ-nţelegeţi)

Dupǎ cai verzi pe pereţi,

Cǎci, plecat parcǎ mai ieri

Ajunsese…nicǎieri ;

Prea mult nu vǎ mai reţin,

Mǎ iertaţi, mai am puţin,

Cǎ revin din nou la el,

Nǎpârlit şi singurel,

Se visa, cu nostalgie,

(Cǎ trǎia tot cu chirie)

Tolǎnit la umbra deasǎ

Sub bǎtrânul dud de-acasǎ,

Tot lingându-se de zor,

Pe lǎbuţe şi cosor !

Cea mai bunǎ soacrǎ din lume

Atât de multe rele despre soacrǎ

S-au scris, s-au spus şi se mai cleveteşte,

C-ar fi otravǎ, ciumǎ, c-ar fi acrǎ…

La mine însǎ, nu se potriveşte…

Şi nu c-aş vrea ca sǎ vǎ bag în boale,

Nici sǎ mǎ laud, ori sǎ fac gargarǎ,

V-o spun pe bune, nu-nşir vorbe goale :

Cunosc o soacrǎ, extraordinarǎ !

De-atâţia ani trǎind cu ea în casǎ,

Nu ştiu sǎ-mi fi fǎcut o mutrǎ acrǎ,

E o femeie, bine chiar aleasǎ,

Cǎ d-aia zic, mai rar o aşa soacrǎ (!)

De cum mǎ scol din pat de dimineaţǎ,

(Doar sǎ vedeţi de mine cât îi pasǎ !)

N-apuc mǎcar nici sǎ mǎ spǎl pe faţǎ,

Cafeaua şi ţigara-mi sînt pe masǎ,

Apoi când plec, frumos ea îmi aşeazǎ

La gât cravata, chiar şi nodu-l face,

Iar pǎrul, cǎ n-am mult, mi-l aranjeazǎ,

La dungǎ, apretat, la patru ace;

Când vin acas’, m-aşteaptǎ bucuroasǎ,

Şi-asta mereu, nu c-ar fi zi de leafǎ,

De-atâta stres, sǎ sufǎr nu mǎ lasǎ,

Masaj la tâmple-mi face şi la ceafǎ ;

Un şpriţ în plus îmi dǎ, când vine cina,

Ce-o pregǎteşte numai pentru mine,

Iar când mǎ culc, tot ea stinge lumina

Şi-apoi…nu vǎ mai zic, cǎ mi-e ruşine.

Acum, tu cititor care roşeşti,

De nu mǎ crezi, ţi-o spun cǎ nu mi-e greu :

E soacra norei mele, din Piteşti

Şi mama lui Costel…bǎiatul meu !

Aia-i !

Azi-noapte m-am trezit în paradis

Azi-noapte m-am trezit în paradis,

Eu ortodox convins şi botezat,

Cǎ stând mereu departe de pǎcat,

S-ajung în locu-acela ca de vis

N-am fost surprins şi nici nu m-am mirat;

Ajuns în faţa “marelui altar”,

Un înger milostiv m-a aşezat

La masǎ şi umil m-a întrebat,

Cam ce-aş dori sǎ punǎ la grǎtar…

Eu şapte mici, pe loc am comandat;

Pânǎ atunci, mi-aduse una micǎ,

Iar un ţambal bǎtrân şi o vioarǎ

Mǎ alintau la ciorba de burticǎ,

Dar apǎru şi nea Petrescu Gicǎ…

(L-am desluşit prin fumul de ţigarǎ)

Babani, zemoşi, condimentaţi perfect,

Simţeam în mici o nouǎ înviere,

Cu guler, înǎlţam halbe de bere

(De la Azuga, sǎ fiu mai corect)

Fǎrǎ suspin şi fǎrǎ de durere….

Nevastǎ-mea fǎcu o tevaturǎǎǎ…

Mǎ luǎ de dimineaţǎ foarte tare,

Nu mǎ credea cǎ-n rai fǎcui o turǎ !!?...

Noroc cǎ miroseam a bǎuturǎ

Şi-n gurǎ tot sugeam o scobitoare !

P.S.

Din amintirile mele de demult de la  “Carul cu bere”

Povestea unui fost emigrant 

Plecai şi io prin lume de nebun,

Sperând cumva sǎ îmi gǎsesc norocul,

Cǎ-n ţara mea vǎzui cǎ nu sunt bun

Nici sǎ-mi umbresc în zi cu soare locul;

Ajuns peste ocean, aşa cum zic,

În ţara asta plinǎ de arţari,

Eu Gheorghe, ce sǎ mai, un venetic,

Visam deja la sacii de dolari,

Cǎci viza nici mǎcar n-a apucat

Sǎ se usuce pe-al meu paşaport,

A doua zi  pe loc m-am angajat

Ca specialist, cu braţele în port,

Dar pe la unş’pe, sǎ fi fost trecut,

Lucrând cu mult elan şi dǎruire,

Pe nişte inşi am vrut sǎ îi ajut,

Cǎ io sunt sǎritor foarte, din fire :

Fac iooo! strigai, fac io! de vreo cinci ori,

Da’ nu-nţeleg de ce s-au şifonat,

M-au luat frumos, pe sus, de subţiori

Şi peste gard afar’ m-au aruncat;

M-am angajat din nou, cǎ-s inimos,

Însǎ problemǎ din nou am avut,

Cǎ nu mǎ las nicicând eu mai prejos,

Am zis “fac io” şi jobul l-am pierdut

Şi tot sǎrind sǎ fac în stânga-n dreapta,

Dorind ca sǎ fac io, cǎ-s muncitor,

Mi se-arǎta cu-n deget unde-i poarta

Şi-n spate mǎ tratau cu un picior;

Umblând pe strǎzi dezamǎgit, hai-hui,

O babǎ-n faţa casei se cǎznea,

Cu un ciocan vroia sǎ bat-un cui

Şi-n cap pe cui nicicum nu-l nimerea,

Fac io! cu mult respect m-am adresat,

Iar baba foarte galeş mi-a zâmbit

Şi ce sǎ vezi (!?), pe loc m-a angajat,

Chiar plata-n mânǎ “cash” mi-a oferit;

Pe brânci la babǎ frate am lucrat

Trei nopţi întregi şi pline patru zile,

De am pierdut, cǎci le-am înumǎrat,

Exact, fǎrǎ mişto, vreo şapte kile;

Ce lume dom-le şi-n aceastǎ ţarǎ (!?)

Cǎ unii nu mǎ lasǎ sǎ muncesc,

Iar alţii-mi fac capacele sǎ-mi sarǎ,

Mǎ abuzeazǎ pânǎ mǎ topesc (!)

……………………………………

Vǎzând cum şade treaba pe aici,

M-am reântors în sat, la Leana mea

Şi-aveam o poftǎ mamǎǎǎ !…de urzici

Cu-o mǎmǎligǎ sǎ le fac saftea,

Da’ numa’ ce pusei de mǎmǎligǎ,

Pentru urzici pisam la usturoi,

Cǎ o aud pe Leana cǎ mǎ strigǎ :

Fac io mǎ’ Gheorghe !...şi-om mânca apoi  !

Sora prietenului meu

Amicul meu, are o sorǎ

Frumoasǎǎǎ, da’ frumoasǎ foc (!)

În pat cu ea, cam de vreo orǎ,

C-am început-o dintr-un joc…

Şi cum spusei, sufǎr de-o boalǎ

Precis sǎ fiu, chiar la mijloc,

Da’ nu ştiu cum, c-avea o şcoalǎ,

M-a lecuit de ea pe loc;

Pǎi ce vorbeşti, m-a luat frumos

La pipǎit şi frecţionat,

Puţin în sus, puţin în jos,

Cu alifie, delicat

Şi când s-a-ncins, m-a luat vârtos

Cǎ nu vǎ mint, m-a-ncǎlicat

Pe cât eram eu de bǎţos,

De scârţâia şi bietul pat;

Vreo douǎ zile, parcǎ trei,

Frate am fost ca nou nǎscut

Şi asta din pricina ei,

C-atât de bine mi-a fǎcut,

Dar mai apoi, avui iar panǎ,

Ceva din nou mǎ deranja

Exact în zona medianǎ,

Chiar foarte tare…mǎ jena,

De am rugat-o insistent

Pe sora prietenului meu,

Sǎ-mi facǎ-acelaşi tratament

Dacǎ se poate, mai mereu;

Da’ nici prin gând sǎ mǎ refuze (!)

(Treaba fiind şi contra cost)

Sau cel puţin sǎ mi se scuze

Ori sǎ mǎ ia cumva la rost.

……………………………

Îi mulţumesc lui Dumnezeu,

Fi’nd lecuit acum de boalǎ,

Cǎci sora prietenului meu

De dimineaţǎ când se scoalǎ,

Masaj îmi face tot mereu,

Cǎ ea e sorǎ…medicalǎ !

……………………………..

Scǎparǎm noi de leprǎ, ciumǎ,

Dar cu sciatica…nu-i glumǎ !

 P.S.

De v-aţi gândit la vr’un pǎcat,

Sau cine ştie ce prostii,

Citiţi povestea înc-o dat’…

Io-s om serios,…am şi copii !